Poliţia din toată ţara caută un bărbat din Buzău, dispărut de acasă, de la Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dumitru Barac este dispărut de o lună de acasă

S-a împlinit o lună de când buzoianul Dumitru Barac, de 43 de ani, din comuna Ţinteşti, a fost declarat dispărut, de familie. Înainte să iasă pentru ultima oară pe uşă, bărbatul le-a spus celor din familie că merge la fosta soţie, cu care se afla în proces de divorţ. Cazul a ajuns şi în atenţia Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău.

Dumitru Barac a plecat de acasă, din satul Pogonele, pe 22 decembrie 2014 iar înainte le-a spus rudelor că vorbise la telefon cu fosta soţie cu care era în proces de divorţ şi stabiliseră să se împace. 

Din păcate, el nu a mai ajuns la femeia care locuia la doar două uliţe distanţă. De atunci, nimeni nu l-a mai văzut iar rudele au decis să-l declare dispărut pe 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun. 

Dumitru Barac şi fosta sa soţie au împreună doi copii minori. Este în divorţ cu soţia iar în ultima perioadă el a locuit la părinţii lui iar ea la ai ei, împreună cu cei doi copii. Am anuntat poliţia, au venit, au luat o fotografie cu el şi o şapcă dar până acum nu avem nicio veste. Am sunat majoritatea rudelor, inclusiv pe soţia, dar nimeni nu ştie nimic. El nu avea telefon mobil. Am ajuns să ne gândim la ce e mai rău”, ne-a declarat Ionuţ Tudor, cumnatul dispărutului.

Cazul a ajuns în atenţia Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău, care este în curs de cercetare. “Având în vedere intervalul de timp de la dispariţia sa şi până la sesizarea dispariţiei, la solicitarea IPJ Buzău, bărbatul din Ţinteşti a fost dat în urmărire la nivel naţional, semnalmentele sale fiind comunicate Dispeceratului de Siguranţă Publică. Totodată, poliţiştii continuă acţiunile ce se impun în vederea găsirii lui”, a declarat comisar şef Florina Crucianu. 

Cine l-a văzut pe bărbatul din fotografie este rugat să sune la 112 sau să anunţe Poliţia.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete