Poliţia a reţinut doi tineri care-şi trimiteau partenerele de viaţă să se prostitueze VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi tineri din Buzău, unul de 27 de ani, iar celălalt, de 32 de ani, au fost reţinuţi pentru proxenetism.  Aceştia şi-au trimis partenerele de viaţă să-şi vândă trupul, activităţi de pe urma cărora au strâns, conform anchetatorilor, circa 250.000 de euro.

Percheziţiile efectuate de criminalişti şi luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale vizat imobile din Vadu Paşii, Măgura şi municipiul Buzău.

Au fost puse în aplicare 15 mandate de aducere pentru persoane cu vârste cuprinse între 22 şi 55 de ani, din judeţele Buzău, Vrancea şi Teleorman.

La percheziţii au fost identificate şi ridicate mai multe medii de stocare. Totodată, a fost indisponibilizat un autoturism de lux.

Din verificările efectuate a rezultat că în perioada 2016-2020, doi tineri în vârstă de 27, respectiv 32 de ani, ambii din municipiul Buzău, ar fi determinat şi ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către două tinere de 25 şi 26 de ani, pe teritoriul mai multor state: România, Elveţia, Marea Britanie, Germania. 

În urma activităţilor ilicite, cei doi tineri ar fi obţinut foloase materiale estimate la 250.000 de euro.

Faţă de cei doi tineri s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism, urmând a fi prezentaţi parchetului cu propunere de sesizare a instanţei de judecată în vederea  dispunerii măsurilor legale.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model