Poliţia a reţinut doi tineri care-şi trimiteau partenerele de viaţă să se prostitueze VIDEO
0Doi tineri din Buzău, unul de 27 de ani, iar celălalt, de 32 de ani, au fost reţinuţi pentru proxenetism. Aceştia şi-au trimis partenerele de viaţă să-şi vândă trupul, activităţi de pe urma cărora au strâns, conform anchetatorilor, circa 250.000 de euro.
Percheziţiile efectuate de criminalişti şi luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale vizat imobile din Vadu Paşii, Măgura şi municipiul Buzău.
Au fost puse în aplicare 15 mandate de aducere pentru persoane cu vârste cuprinse între 22 şi 55 de ani, din judeţele Buzău, Vrancea şi Teleorman.
La percheziţii au fost identificate şi ridicate mai multe medii de stocare. Totodată, a fost indisponibilizat un autoturism de lux.
Din verificările efectuate a rezultat că în perioada 2016-2020, doi tineri în vârstă de 27, respectiv 32 de ani, ambii din municipiul Buzău, ar fi determinat şi ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către două tinere de 25 şi 26 de ani, pe teritoriul mai multor state: România, Elveţia, Marea Britanie, Germania.
În urma activităţilor ilicite, cei doi tineri ar fi obţinut foloase materiale estimate la 250.000 de euro.
Faţă de cei doi tineri s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism, urmând a fi prezentaţi parchetului cu propunere de sesizare a instanţei de judecată în vederea dispunerii măsurilor legale.