Podul peste termele romane din Pietroasele blochează porţile sătenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bun pentru istorie, incomod pentru prezent: viaductul peste termele de la Pietroasele obturează porţile mai multor localnici. Muncitorii încearcă să regleze problema din mers şi s-au apucat să le facă bretele, rampe, să mute porţi şi stâlpi de curent, ca să le creeze oamenilor intrari în curţi pentru maşini şi căruţe.

"Drumul Vinului" din judeţul Buzău se înalţă, pe un segment de peste o sută de metri, pe deasupra unui sit arheologic din Pietroasele, viaductul urmând să fie inaugurat înainte de Paşte. Arheologii vor putea astfel să sape în continuare printre ruinele termelor romane, de sub podul înalt de trei metri. Dacă pentru istorici şi pentru unii dintre localnici soluţia găsită de proiectant este mulţumitoare, alţii sunt foarte supăraţi pentru că s-au trezit cu un colos din beton şi oţel chiar în dreptul porţilor.

"Chiar din poarta mea începe podul. La început ne-au minţit că o să fie mai îngust şi mai jos iar acum m-am trezit cu poarta blocată şi cu ditamai panta peste care nu putem trece. Suntem cinci familii care avem de suferit din această cauză. Abia pot intra în curte, nu pot staţiona în poartă pentru că este la capătul podului, nu pot intra cu o căruţă în curte", declară, revoltat, Alexandru Ciomag, unul dintre localnicii nemulţumiţi.

"Am tras gardul cu un metru în spate, ca să las o alee de acces. Mai este un stâlp în drum pe care am înţeles că o să îl mute", completează un alt localnic, Mihai Arion.

Şi autorităţile locale sunt dezamăgite de forma finală a viaductului care a apărut în comună. Primarul din Pietroasele crede că vina-i aparţine proiectantului, care ar fi trebuit să creeze nişte bretele de acces.

"Ăsta a fost un proiect făcut din birou şi nu pe teren. Au gândit un pod de autostradă, printre case. Dacă proiectantul vedea configuraţia locului, le-ar fi lăsat şi oamenilor nişte bretele, nu să le facă podul la un metru, doi, distanţă de poartă. Muncitorii nu au nicio vină, pentru că ei doar au respectat un proiect. Acum văd că încearcă să repare cumva greşelile altora, să le facă intrări în curţi, aşa cum se mai poate", a declarat Cornel Enache, primarul din Pietrioasele.

Constructorul a încercat să rezolve problema sătenilor prin amenajarea de rampe şi mutarea gardurilor dar nici acest lucru nu a fost suficient. Oamenii vor căi de acces şi sunt nemulţumiţi că noua construcţie le va micşora preţurile terenurilor şi caselor. "În patru luni am reuşit să construim acest pod. Mai greu a fost cu oamenii, care ne-au cerut să adaptăm proiectul astfel încât să poată intra în curţi. Noi le-am îndeplinit toate doleanţele", spune Ion Arion, şeful de şantier, de la firma Conferic.

Termele de la Pietroasele, peste care a fost construit viaductul, au aparţinut Legiunii care apăra Bizanţul de barbari. Edificiul de sub şosea fusese reşedinţa unor căpetenii romane, care au fost trimise de împăratul Constantin cel Mare la nord de Dunăre, să oprească năvălirile barbare. În interiorul clădirii funcţionau băi publice, asemănătoare celor de la Roma. Vestigiile au fost descoperite la sfârşitul anilor ‘70 şi prezintă o valoare deosebită pentru arheologi.

Mai multe pentru tine:
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie