O femeie dată dispărută încă de joi, găsită moartă într-un canal de irigaţii

0
Publicat:

Femeia în vârstă de 50 de ani dată dispărută, în zona unui canal de irigaţii în noaptea de joi spre vineri, a fost găsită decedată de către pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău.

FOTO: ISU Buzău

Autorităţile au fost sesizate cu privire la faptul că Georgeta Morzac, în vârstă de 50 ani, din Merei, ar fi plecat voluntar de la domiciliu şi nu ar mai fi revenit. Poliţiştii au demarat de îndată verificări şi activităţi specifice pentru depistarea persoanei dispărute, scrie Agerpres.

Totodată, pompierii din cadrul ISU au desfăşurat activităţi de căutare în zona unui canal de irigaţii, unde persoana fusese observată ultima dată, înainte de a pleca de acasă.

"Astăzi, 21 septembrie, în continuarea activităţilor de căutare în vederea depistării femeii de 50 de ani, trupul acesteia a fost descoperit în apă, fiind extras cu sprijinul reprezentanţilor ISU. La o primă examinare, nu au fost constatate leziuni sau semne vizibile ale vreunei violenţe. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului, în cauză urmând a se efectua inclusiv necropsia, pentru clarificarea împrejurărilor în care a survenit decesul", informează IPJ.

Pe timpul misiunilor de căutare, pompierii au fost sprijiniţi şi de un echipaj de scafandri din cadrul ISU Bucureşti-Ilfov.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Chinul de nedescris trăit de o adolescentă răpită din camera ei, documentar pe Netflix. Agresorul spunea că e un profet trimis de Dumnezeu. Ce i-a făcut în captivitate un an de zile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online