Mărturii despre lagărul de la Râmnicu Sărat. Află cum a funcţionat cel mai cumplit experiment de exterminare inventat de comunişti
0În istoria agitată a celor peste 45 de ani de comunism, Buzăul aduce o tristă amintire pentru cei care au fost prigoniţi sau închişi pentru ideile politice sau religioase. Chiar în municipiul Râmnicu Sărat, în incinta unui cartier situat lângă gară, a funcţionat timp de 15 ani un colţ de iad. Proprietarii din zonă habar nu aveau că în spatele caselor se afla cel mai terbil lagăr de exterminare inventat vreodată de minţi
Chiar dacă după revoluţia din 1989, seniorul Corneliu Coposu a povestit despre chinurile inimaginabile la care au
fost suspuşi deţinuţii politici până în 1963, reparaţia morală a acelor
vremuri tulburi a venit abia din anul 2007.
Din vara lui 2007, mai mulţi studenţi şi lectori din ţară şi
străinătate au început să ţină prelegeri şi simpozioane în cadrul unei Universităţi
organizate anual de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului in
Romania.
Încă din anul 1947, în puşcăria de la Râmnicu Sărat au fost închişi ca deţinuţi
politici ţăranii originari din zona Buzăului care s-au opus
colectivizării sau au evitat depunerea cotelor agricole obligatorii.
Apoi au fost încarceraţi membri ai partidelor tradiţionale (PNŢ şi PNL)
din aceeaşi zonă, iar din 1957 liderii Partidului Naţional Ţărănesc Ion
Mihalache, Corneliu Coposu, Ilie Lazăr, Ion Diaconescu, Victor Rădulescu
Pogoneanu precum şi foştii miniştri Ion Petrovici şi Petre Tomescu.
Singurul jurnalist buzoian care a reuşit să-i ia un interviu lui
Corneliu Coposu, încarcerat şi el timp de 7 ani la Râmnic, povesteşte că
în acest loc s-au experimentat cele mai cumplite metode de exterminare.“Am avut privilegiul să-i iau un interviu seniorului Coposu în anul 1994
chiar la dânsul acasă. Am aflat că aici a avut loc un experiment
sinistru, unic în România. Deţinuţii erau cel mai mult terorizaţi
psihic. Era o metodă curată de exterminare. Nu aveau voie să stea stea
în pat, se odihneau în picioare, nu aveau voie să se apropie de pereţi
ca să nu comunice prin limbajul Morse. Coposu mi-a spus că la un moment
dat gardienii se considerau mai terorizaţi decât deţinuţii pentru că
nici ei nu aveau voie să vorbească. Aveau pâslari ca să nu facă zgomot
când se deplasau prin închisoare. Pedepsele mai uşoare constau în
ridicarea patului după care deţinuţii erau obligaţi să doarmă pe
ciment.Pedepsele mai grele constau prin aruncarea într-o carceră la
subsol plină cu apă.Cert este că la Râmnicu Sărat s-a pus în practică
teroarea albă, cea mai cumplită metodă de exterminare prin care mai
mulţi deţinuţi s-au sincis. Este elocvent cazul liderului PNŢCD Ion
Mihalache, care a murit aici aproape nebun” a declarat Dorin Ivan,
jurnalist şi autor al mai multor cărţi despre închisoarea de la Râmnicu
Sărat.
În perioada în care a funcţionat ca închisoare politică (1948-1963),
regimul de detenţie organizat de comandantul penitenciarului, Alexandru
Vişinescu, s-a caracterizat prin duritatea izolării, înfometarea
sistematică şi bătăile discreţionare aplicate deţinuţilor.
Închisoarea a fost desfiinţată în aprilie 1963, la o lună după moartea liderului PNŢCD Ion Mihalache.
După comiterea acesui experiment oribil, închisoarea comunistă a rămas
vie, zeci de ani în memoria celor care au supravieţuit terorii regimului
totalitar.
Prin hotărâre de Guvern, fosta închisoare de la Râmnicu Sărat a fost
trecută în administrarea Institutului de Investigare a Crimelor
Comunismului în România, care apoi a organizat-o ca Muzeu memorial al
victimelor comunismului.