Mănăstirea Sfânta Treime de lângă Râmnicu Sărat, la limita supravieţuirii. Măicuţele au declanşat o campanie pentru strângerea de fonduri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mănăstirea Sfânta Treime

Mănăstirea de la Podul Bulgarului îşi întâmpină enoriaşii cu afişul care înfăţişează grafic etapele de construire a Catedralei Mântuirii Neamului, menit să evidenţieze modalităţile prin care se poate dona în contul măreţului proiect, însă chiar ea are nevoie e fonduri pentru consolidarea bisericii din lemn, vechi de şapte decenii.

Mănăstirea cu hramul „Sfânta Treime” se află pe E85, la 5 kilometri distanţă de municipiul Râmnicu Sărat, spre Focşani, în punctul Podul Bulgarului. Aflată pe raza comunei Podgoria, mănăstirea a fost înfiinţată în anul 1946 de comunitatea de credincioşi din împrejurimile oraşului Râmnicu Sărat. Lăcaşul de cult a fost o mănăstire de maici, iar între anii 1946 – 1948 a fost ridicată biserica mare, ce poartă hramul „Sfânta Treime”.

Construită în întregime din lemn, biserica s-a degradat rapid, mai ales că zona este una foarte expusă curenţilor de aer şi a intemperiilor. La deteriorarea ei au contribuit şi cele trei decenii de nepăsare din partea autorităţilor comuniste, care transformaseră mănăstirea în Staţiune de Maşini şi Tractoare.

Celor 20 de măicuţe de la Mănăstirea Podul Bulgarului le este aproape imposibil să strângă sumele necesare consolidării bisericii din lemn.

Lucrările de reabilitare au început, însă fondurile sunt insuficiente. În acest sens, maicile fac apel la credinciosi să vină în sprijinul lor, astfel încât să finalizeze exteriorul bisericii din lemn până la sosirea iernii.

„Ajută-ne din prisosul cu care te-a dăruit DUMNEZEU, să vindecăm „rănile“ acestei biserici şi nici DUMNEZEU CEL SLĂVIT ÎN SFÂNTA TREIME nu te va uita, răsplătindu-ţi dragostea. Dacă nu poţi dărui, transmite măcar acest mesaj mai departe, şi altora”, acesta este mesajul maicilor de la Mănăstirea Podul Bulgarului, care îi îndeamnă pe credincioşi să vină să vadă lucrările care se fac la biserica din lemn, iar cei care au posibilitatea pot contribui cu donaţii. 

Lucrările de reabilitarea vizează şi interiorul bisericii, iar maicile au deschis şi un cont bancar în care toţi cei care şi-au găsit măcar o dată liniştea la această mănăstire pot depune o sumă cât de mică pentru reabilitarea lăcaşului de cult. 

Credincioşii pot face donaţii în contul bancar: RO 06 RNCB 0097006738730001 deschis la BCR Râmnicu Sărat.

Povestea mănăstirii de la Podul Bulgarului

Pe vremuri, aici era graniţa între Ţara Românească şi Moldova, loc de răscruce, al crimei şi al jafurilor. Singurul care se încumetase să ridice în apropiere un han şi un pod peste drumurile izolate pe care circulau înfricoşaţi românii de o parte şi de alta a Milcovului a fost un negustor bulgar. În acest punct al morţii, a dat semn Dumnezeu să se ridice, mai târziu, sfânta mănăstire, spre curăţirea locului şi spre rugăciune. 

”Exact în această răscruce de drumuri şi vremuri, a sădit Domnul bucată de Rai din Raiul Său, spre mântuire şi aducere aminte a zilelor curate de după Facere, dăruite omului. Şi tot aici a făcut minuni şi semne spre întărirea credincioşilor. (...) Anii au trecut, locul a început să se lumineze, să se cureţe de rele, prin munca şi rugăciunile maicilor care trăiau în bordeie la început, pentru ca, la numai 13 ani de la sfinţire, o nouă încercare să se abată asupra lui: Decretul comunist 410, din 1959, de desfiinţare a mănăstirilor”, scrie ziarullumina.ro.

Măicuţele au fost obligate să-şi părăsească bisericile şi chiliile, iar mănăstirea, cum s-a întâmplat şi cu altele în vremea aceea, a fost transformată în Staţiune de Maşini şi Tractoare. Maicile veneau adesea în taină să privească dincolo de gardul staţiunii, cerând îngăduire paznicului să se roage cu ochii spre biserică. Din cauza neimplicării autorităţilor, mănăstirea a început să se degradeze. 

În 1990, Înalt Preasfinţitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a redat măicuţelor lăcaşul arestat de comunişti. 

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
William și Kate, divorț iminent? De ce ar face-o moștenitorul pe prințesă atât de nefericită, de fapt?
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor