Video Inconștiență pe DN10. Persoane necunoscute au dislocat bolovani de pe versanţi, rostogolindu-i spre șosea

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Activități riscante au fost semnalate pe DN10 Buzău-Brașov, în zona Siriu, unde mai multe persoane au fost surprinse dislocând bolovani de pe versanți și rostogolindu-i spre carosabil, potrivit Buzău Net.

Imaginile au ajuns pe rețelele sociale, iar Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău a sesizat poliția.

Zona este deja cunoscută pentru riscul ridicat de căderi de pietre, iar astfel de acțiuni amplifică pericolul.

Cei surprinși în imagini par a fi localnici care își câștigă existența din prelucrarea pietrei. Se știe că unii dintre cei care locuiesc în zonă recurg la metode periculoase pentru a-și procura materialul necesar.

Pericol pe DN10. FOTO Colaj Buzău.Net

Riscurile producerii unor tragedii sunt mari

Pe fondul lipsei unor măsuri de siguranță și a faptului că pietrele sunt desprinse și rostogolite direct pe carosabil, viețile șoferilor, ca și cele ale persoanelor care escaladează versantul sunt puse în pericol.

În încercarea de a preveni accidentele, autoritățile anunță că, în aproximativ două săptămâni, vor începe lucrări pentru montarea unor plase de protecție și stabilizarea versantului.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate