Impresionanta poveste a unei ii rare. Este brodată cu chipurile fetiţelor ucise de o cumplită epidemie

Povestea tristă a unei bătrâne care, după război, şi-a pierdut toţii copiii în numai câţiva ani din cauza epidemiei de tifos, a rămas parcă imprimată printre firele şi broderiile unei ii unice. Cămaşa cu chipurile unor fetiţe cusute în partea superioară a umerilor este expusă la Muzeul Timpul Omului din Mânzăleşti.

Dintre zecile de ii adunate de la localnicii din comuna buzoiană Mânzăleşti, o comunitate cu adânci rădăcini în istorie, una dintre ele se detaşează prin modelul brodat.

”Am o ie cu o poveste impresionantă, donată de o bătrână din Mânzăleşti, singura ie pe care am găsit-o diferită. Este o ie a cărei altiţe este cu chipuri umane. Ne aduce aminte de traiul acela cumplit al populaţiei de aici”, ne spune Cecilia Petrescu, ghidul muzeului dedicat vieţii ţăranului român. 

Custodele colecţiei din Mânzăleşti ne lămureşte că altiţa porţiunea ornamentată prin alesătură sau prin cusătură care se află în partea de sus a mânecilor iilor. 

Rarul exponat i-a aparţinut unei femei din Mânzăleşti care, în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, şi-a îngropat cinci fetiţe în câţiva ani, răpuse de o cumplită epidemie de tifos. 

”În anul 1946, România trecea printr-o perioadă foarte grea. Era după război, sărăcia era mare şi mai fusese, culmea, şi o secetă cumplită. Foarte mulţi copii mureau. Femeii care a cusut această ie numai într-o săptămână i-au murit două fetiţe de aşa numitul tifos, o boală care secera foarte multe suflete”, povesteşte Cecilia Petrescu. 

În perioada de doliu pelungit, după pierderea pe rând a copilelor, femeia a hotărât să coasă o ie pentru a o da de pomană la 40 de zile după moartea ultimulei fetiţe.

”Femeia care era destul de sărmană a hotărât să coasă o ie şi s-o dea de pomană unei fete din sat, după ce ei i-au murit cele cinci fetiţe. Indiciu al sărăciei celei care a cusut cămaşa este mâneca făcută dintr-un ştergar. Deci, nici măcar nu a avut pânza respectivă pregătită”, spune Cecilia Petrescu, ghidul muzeului din Mânzăleşti.

În alegerea modelului de pe cămaşă, mama fetiţelor ajunse printre îngeri a găsit potrivită o broderie cumpărată de la negustorii care se perindau la târgurile de pe Valea Slănicului.

”În zona Mânzăleşti se organizau târguri iar la unul dintre marchidani femeia noastră a văzut probabil nişte ştergare sau carpete cu chipuri de chinezoaice, japoneze. Ea le-a asemuit cu fetiţele ei, bucălate, rotunjoare la faţă, şi le-a luat ca model”, spune ghidul muzeului în care este expusă ia unică. 

”Ea ştia că de fapt altiţa însemna cerurile şi şi-a proiectat fetiţele ei în ceruri, pe fond albastru. Printre chipuri a strecurat cruciţa, aşa cum îi spunem în termeni populari crucii, ca să o dea de pomană. Sub altiţă este reprezentat pământul, cu fir verde, apoi râurile, prin dungi albastre”, povesteşte Cecilia Petrescu.

Planurile femeii au fost date însă peste cap de un eveniment nefericit. A fost momentul în care ia a fost dosită o bună perioadă de timp,  pentru a ţine departe amintirile sumbre din viaţa celei care a cusut-o. 

”Tragedia a fost că atunci când să o dea cămaşa de pomană a murit şi fetiţa căreia îi era destinată. Atunci, a aruncat-o în fundul lăzii, după cum ne-a spus, a mai dat-o la nişte serbări unor fetiţe. Când a văzut că noi strângem astfel de ii pentru un muzeu ne-a dat-o cu mare drag iar eu am păstrat-o aşa cum era ea, deteriorată”, spune Cecilia Petrescu. 

Zeci de costume populare sunt expuse în Muzeul Timpul Omului, din comuna buzoiană Mânzăleşti. Toate sunt însoţite de poveştile celor care le-au confecţionat sau le-au purtat în urmă cu zeci, chiar sute de ani.