Fostul consilier al preşedintelui Iohannis, George Scutaru, a fost trimis în judecată, într-un dosar de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Înainte să devină consilier prezidenţial, George Scutaru a fost deputat PNL,

Fostul preşedinte al PNL Buzău, George Scutaru, a fost trimis în judecată de DNA, împreună cu Dan Ştefan Motreanu, deputat şi vicepreşedinte PNL, pentru spălare de bani în dosarul „Mită pentru partid”. Fostul consilier al preşedintelui Klaus Iohannis este acuzat de procurorii anticorupţie de săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar a inculpatului Scutaru George-Adrian, la data faptelor deputat şi membru cu funcţie de conducere într-un partid, cu privire la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor. 

Au mai fost trimişi în judecată, în stare de libertate, inculpaţii Motreanu Dan Ştefan şi Schaer Ana Maria, administrator al unei societăţi comerciale, ambii pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor. 

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în cursul anului 2008, o persoană cu funcţie de conducere în administraţia locală – denunţător în prezenta cauză - a pretins şi primit de la o altă persoană suma de aproximativ 1 milion euro, cu titlu de mită, în schimbul sprijinirii acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafeţe de teren aflate pe raza municipiului Buzău.

Din suma de 700.000 euro, bani primiţi efectiv de persoana denunţătoare, aceasta le-a remis inculpaţilor Scutaru George-Adrian şi Motreanu Dan Ştefan sumele de 170.000 euro, respectiv 250.000 euro, conform unei înţelegeri anterioare. Ambele sume au fost date în acelaşi scop, respectiv pentru finanţarea campaniei electorale din 2008 (alegeri locale şi generale), a candidaţilor partidului din care fac parte cele două persoane ultim menţionate.

Pentru a disimula provenienţa acestor sume de bani, inculpaţii Scutaru George-Adrian, Motreanu Dan Ştefan şi Schaer Ana Maria au iniţiat un mecanism financiar fictiv, folosindu-se de documente justificative ce nu corespund realităţii, prin care suma de 1.213.085 lei a fost transferată, în mai multe tranşe, din contul societăţii administrată de către aceasta din urmă către o firmă care a produs articole de vestimentaţie folosite ca materiale în campania electorală.

În cauză, faţă de toţi cei trei inculpaţi, a fost dispusă măsura sechestrului asigurator şi poprire asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpaţilor, până la concurenţa sumei de 1.213.090 lei, sumă care a fost efectiv plătită firmei producătoare a materialelor electorale.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa