Doi foşti prefecţi ai judeţului Buzău au fost condamnaţi la închisoare, în dosarul şpăgii de un milion de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat luni sentinţa definitivă în dosarul retrocedării ilegale de pădure de la Gura Teghii, în care doi foşti prefecţi au fost trimişi în faţa judecătorilor, împreună cu mai mulţi funcţionari publici şi oameni de afaceri. Paul Beganu şi Maria Buleandră au 24 de ore la dispoziţie să se prezinte la sediul poliţei.

A fost pronunţată decizia definitivă în dosarul retrocedării ilegale de pădure de la Gura Teghii. Magistraţii Curţii Supreme au admis apelurile declarate de DNA şi de cinci dintre cei 12 inculpaţi din dosarul retrocedărilor ilegale de pădure din zona de munte a judeţului Buzău. 

În urma rejudecării, fostul prefect de Buzău, Paul Beganu, a fost condamnat definitiv la 8 ani şi 6 luni de închisoare, iar Maria Buleandră, fost reprezentant al Guvernului în judeţul Buzău, la 4 ani şi 6 luni, tot cu executare. 

Constantin Anton, care avea în primă instanţă 3 ani de închisoare cu executare, a fost achitat. Liliana Panaete are o pedeapsă de 3 ani de închisoare şi interzicerea exercitării anumitor drepturi pe o durată de doi ani. 

În schimb, juristul Ştefan Feraru a primit la apel 3 ani cu suspendare pe o perioadă de supraveghere de 3 ani.

Totodată, instanţa a respins ca nefondate apelurile declarate de afaceristul Gheorghe Ceteraş, Alexandru Lefter, Cosmin Vasile, Ion Irimia, Neculae Toader, Eduard Moiseanu, Gheorghe Poenaru, de părţile civile din dosar, dar şi apelul declarat de SC Forestiera Ardeleană SRL.

Astfel, Ceteraş trebuie să ispăşească o pedeapsă de 10 ani şi 8 luni de închisoare. Avocatul Cosmin Vasile are o pedeapsă de 5 ani, în timp ce fostul judecător, Neculai Toader, a fost condamnat la 6 ani şi 6 luni de detenţie. Eduard Moiseanu are o pedeapsă de 4 ani cu executare iar administratorul societăţii Forestiera Ardeleană, Gheorghe Poenaru are 2 ani şi jumătate cu suspendare.

Pe 28 iunie 2018, un complet al Curţii de Apel Ploieşti s-a pronunţat în dosarul retrocedării de pădure de la Gura Teghii, în care doi foşti prefecţi buzoieni sunt inculpaţi. 

Paul Beganu, prefect în perioada 2009 - 2012, a fost condamnat la 9 ani şi 8 luni închisoare cu executare. Maria Buleandră, jurist al Prefecturii conduse de Beganu, a primit o pedeapsă, tot cu executare, de 5 ani şi 6 luni.

Ulterior, Maria Buleandră a devenit prefect însă a demisionat în 2015, după un an de mandat ca reprezentant al Guvernului în judeţul Buzău, tocmai din cauza acestui dosar.

”Nu vreau să aduc niciun prejudiciu de imagine funcţiei de Prefect, pe care am respectat-o şi la înălţimea căreia m-am străduit să mă ridic în cele 14 luni în care am exercitat această funcţie. Eu sunt nevinovată, dar justiţia nu se poate face prin comunicare, şi nici prin declaraţii", declara Maria Buleandră după anunţarea demisiei.

Pedeapsa cea mai mare, 10 ani şi 8 luni închisoare, a primit-o afaceristul Gheorghe Ceteraş. Decizia Curţii de Apel Ploieşti a fost atacată cu apel atât de inculpaţi, de părţi civile, cât şi de procurorii DNA. 

În cursul anului 2010, Gheorghe Ceteraş împreună cu Gheorghe Petre Vlad Poenaru, Eduard Gabriel Moiseanu şi Mihail Cosmin Vasile s-au înţeles să obţină, în condiţii de nelegalitate, reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 5.134,29 ha teren forestier, pădure care aparţinuse „Societăţii Anonime Ardeleana pentru Industrie Forestieră”, în numele nou înfiinţatei SC Forestiera Ardeleana SRL administrată de Gheorghe Petre Vlad Poenaru. 

SC Forestiera Ardeleana SRL avea ca obiect principal de activitate silvicultura, exploatarea forestieră şi servicii anexe, scopul declarat fiind „redobândirea patrimoniului Societăţii Anonimă Ardeleana pentru Industrie Forestieră”. 

În acest scop, în perioada ianuarie 2011 – decembrie 2011, inculpatul Gheorghe Ceteraş i-ar fi remis suma de 1.000.000 euro, în două tranşe, inculpatului Ion Irimia, angajat în cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, care a pretins că are influenţă asupra prefectului judeţului Buzău, Paul Beganu şi a altor funcţionari din cadrul regiei menţionate.

Intervenţia trebuia să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, toate referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 5.132,29 ha, revendicat de SC Forestiera Ardeleana SRL, punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate. 

În acelaşi scop, în prima jumătate a anului 2011, inculpatul Gheorghe Ceteraş i-ar fi remis suma de 1.000.000 euro prefectului judeţului Buzău, Paul Beganu, în legătură cu îndeplinirea şi urgentarea îndeplinirii unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Altfel spus, Paul Beganu se face vinovat de emiterea unei adrese conţinând menţiuni nereale, nepromovarea intereselor Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău, în dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată având ca obiect suprafaţa respectivă de pădure şi urgentarea punerii în posesie în condiţii de ilegalitate a inculpatului Gheorghe Ceteraş cu suprafaţa de teren anterior menţionată şi eliberarea titlului de proprietate.

Vă mai recomandăm şi:

De ce a căzut grindină la Pietroasele, comună protejată de sistemul de rachete antigrindină. Explicaţia autorităţilor

REPORTAJ Marele rol al micilor agricultori. Ce am învăţat în perioada izolării: „Avem nevoie de surse alternative de hrană“

Americanca stabilită de 15 ani în România, şefa afacerii cu legume bio livrate cu abonament: „Românii mănâncă mult mai sănătos decât americanii“

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor