De Ziua Recoltei, preșcolari din Râmnicu Sărat au pus murături și au gătit plăcinte. „Sperăm să păstrăm o tradiție” FOTO

0
Publicat:

Într-o perioadă cu multe griji care îi distrag pe adulți de la cotidian, copiii sunt cei care ne mai amintesc micile plăceri, așa cum sunt cele pe care ni le oferă toamna. Iar pregătirea proviziilor pentru sezonul rece este prilejul ideal de a ne bucura împreună cu cei mici.

Copiii au fost atrași în activități gospodărești. SURSA Andreea Elena Simion

Au demonstrat-o deja preșcolarii de la Grădinița „Lumea Copilăriei”, din Râmnicu Sărat. Cei mici au învăţat cum se pun murăturile, cum se prepară mustul şi se fac plăcintele.

Grădinița cu Program Prelungit „Lumea Copilăriei” a ținut să celebreze Ziua Recoltei printr-o serie de activități captivante, apreciate deopotrivă de copii și părinți, ori de bunici.

Într-o zi însorită de toamnă, au organizat ateliere de creație cu părinții și numeroase activități practic-gospodărești, din care cei mici au avut ce învăța.

Timp de o oră, copiii, împreună cu părinții și bunicii, au confecționat dovleci amuzanți care au fost decorați cu frunze și fundițe, au realizat tablouri de toamnă cu flori de diferite culori și mărimi.

În același timp, unii dintre copii au făcut must, cu materiale și recipiente aduse de părinți, au pregătit plăcinte cu dovleac și măr.

Alte grupe de antepreșcolari și preșcolari au spălat și tăiat legumele și au pus murături, au realizat frigărui din fructe și au decorat cu frunze umbrelele Zânei Toamna, au pictat pe buturugi de lemn și pe alte materiale din natură și au desfășurat o paradă a costumelor de toamnă.

„Sperăm să păstrăm o tradiție a acestui eveniment prin care sunt cultivate o serie de valori extrem de neglijate în prezent. Respectul față de natură și roadele ei ar trebui să fie un reflex voluntar în societatea actuală, la fel cum e și în cazul reciclării. Suntem ai naturii tributari și nu trebuie să uităm acest lucru. Învățăm să iubim natura și creăm un viitor mai bun. Totodată, ne bucurăm să vedem implicarea uriașă a părinților noștri, care au contribuit și participat direct la activitățile acestui eveniment”, a declarat Andreea Elena Simion, directorul unității.

Jocul, activitățile practice și voia bună au fost sărbătorite împreună de cei peste 200 de copii și părinții acestora, alături de cadrele didactice, printre culorile și decorul toamnei amenajat în curtea unității de învățământ din Râmnicu Sărat.

Activitățile pregătite de cei mici, din mai multe domenii, au dus la crearea unor obiecte funcționale, utile, folosind bogățiile oferite de natură.

Au ținut să fie printre copii, de Ziua Recoltei, câțiva oaspeți de seamă, printre care prefectul Daniel Țiclea și primarul municipiului Râmnicu Sărat, Sorin Cîrjan.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani