Curăţenie în filiala Buzău a partidului lui Tăriceanu. „Oportunistul“ Pană a fost înlăturat de „dictatorul“ Vlase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocatul Gheorghe Pană, fost preşedinte al Tribunalului Buzău, a fost exclus din Partidul Liberal Refomator, pentru indisciplină şi încălcarea gravă a regulamentului. Vestea a fost dată de către liderii locali ai PLR, care au susţinut vineri o conferinţă de presă.

Aceeaşi măsură a fost luată şi împotriva preşedintei organizaţiei de femei, Georgeta Nicolae, din cauza „actelor repetate de încălcare a disciplinei de partid”, după cum a anunţat, astăzi, liderul organizaţiei buzoiene, consilierul judeţean Gheorghe Vlase.

Ajustarea listei de membri s-a făcut în ultima şedinţă a Biroului Politic Judeţean, compunenţa acestuia fiind deja validată de organizaţia centrală. 

Lista contestatarilor lui Gheorghe Vlase este mai mare însă în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi lideri ai acestora, Mariana Tudor şi Nicolae Mărăcine, conducerea judeţeană speră ca aceştia să revină la gânduri mai bune, odată cu plecarea lui Pană din partid.

În PLR Buzău, situaţia a devenit tensionată după ce grupul strâns în jurul lui Gheorghe Pană l-a acuzat pe actualul lider al organizaţiei, Gheorghe Vlase, de comportament dictatorial. În replică, Vlase susţine că cei din ”grupul Pană” ar avea dorinţe necurate şi ascunse, stând în partid cu gândul de a ajunge în funcţii cheie, la vârful deconcentratelor buzoiene.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”