Buzău: Chiriile gratis pe un an, o afacere trecută

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spaţiile comerciale zac goale în aşteptarea clienţilor

Criza economică a lăsat tot mai multe spaţii comerciale fără chiriaşi. Chiar dacă preţurile pe un metru pătrat au scăzut cu peste 60 %, niciun patron nu se încumetă să mai închirieze.

Situaţia pieţei imobiliare este din ce în ce mai dramatică. Zeci de spaţii comerciale de închiriat zac goale, fără ca nimeni măcar să întrebe. Cei mai afectaţi sunt patronii de spaţii mari din zona centrală deoarece acum, în vreme de criză, firmele îşi caută spaţii tot mai mici. Înainte de acutizarea crizei, cei care ofereau spaţii spre închiriere lansau oferte din ce în ce mai tentante, cum ar fi „chiria gratis pe un an".

Numai că odată cu închiderea a tot mai multe firme, proprietarii au renunţat la astfel de oferte şi se rezumă doar la preţuri cât mai mici. „Nu se mai practică astfel de metodă pentru că sunt riscuri prea mari. Proprietarii ar putea apela la o astfel de soluţie numai în cazul în care s-ar plăti în avans toată perioada de închiriere pentru că există posibiliatea ca chiriaşul să rezilieze contractul chiar dacă e făcut pe doi ani de exemplu. Acum avansul nu se dă decât pe 2- 3 luni", ne-a declarat Elena Neguţ, agent imobiliar al Intercasa.

În zona centrală a oraşului se închiria un spaţiu central cu 30 de euro pe metrul pătrat înainte de criză, iar acum preţul a scăzut până la 9 euro, chiar şi în Piaţa Dacia sau pe Aleea Trandafirilor.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Educație de lux pentru copiii Andrei și ai lui Cătălin Măruță. Cât plătesc cei doi pentru școala Evei și a lui David
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Prințesa Kate a făcut o pasiune pentru acești cercei deosebiți, care fac parte dintr-o colecție spectaculoasă. Și Meghan adoră acest brand de lux
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică