Buzău: Bazarul din centru va avea tarabe cu produse agro-alimentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Complexul Bazar, cunoscut de buzoieni drept „Piaţa Gorbaciov”, va avea o zonă destinată comerţului cu produse agro-alimentare. Aceasta va fi amenajată în aripa dreaptă a complexului, se va întinde pe o suprafaţă de peste 300 de metri pătraţi şi va deservi populaţia din Centru şi cartierul Obor.

Lucrătorii de la Urbis Serv au început deja transformarea segmentului de piaţă industrială, într-una de zarzavaturi şi produse alimentare.

Au fost demolate deja standurile care stăteau neocupate de mulţi ani iar pe spaţiul rămas liber, de peste 300 de metri pătraţi, vor fi amplasate 28 de tarabe pentru comerţul cu legume, zarzavat şi fructe. Reprezentanţii societăţii Urbis Serv, cea care administrează Bazarul, spun că lucrările vor fi încheiate în cel mult o săptămână, însă piaţa va funcţiona abia de la sfârşitul acestei luni.

„Vor fi tarabe standard, ca şi în celelalte pieţe, care acum se află la recondiţionat. Sunt dintre cele care erau neocupate în Piaţa Crâng. Nu se investeşte niciun leu, pentru că acest complex avea toate utilităţile, chiar şi scurgeri, gresie pe jos, curent electric, geamuri termopan, iar acum micile modificări le facem din materialele rămase din decompartimentare”, declară Sandu Dunel, responsabil Urbis Serv Buzău.

Pe două laturi ale complexului vor fi 20 de standuri pentru produse alimentare, cel puţin una urmând să fie pentru brânzeturi. „Într-un stand o să amenajăm sursa de apă, accesibilă tuturor comercianţilor, iar un al doilea stand va avea propria sursă, deoarece aici se vor vinde produse din lapte şi brânzeturi. Vor putea fi amenajate la fel şi alte boxe, dacă vor fi solicitări”, spune Constantin Ciobanu, administratorul Bazarului.

Viitorii comercianţi din Bazar vor fi aleşi din rândul celor care au deja cereri depuse la Urbis. „Am preluat de la societatea Pieţe Târguri şi Oboare un număr de 60 de cereri şi mai aveam şi noi în evidenţe 22. Vor fi analizate şi vom ţine cont de vechime dar şi de opţiunea dânşilor”, spune Sandu Dunel.

Nu numai buzoienii din cartierele centrale aşteaptă noua piaţă, ci şi comercianţii de industriale din Complexul Bazar. „Sperăm să se creeze un vad comercial mai bun, pentru că acum merge foarte prost vânzarea”, spune Florin Cojocaru, comerciant de produse industriale.

Bazarul a fost modernizat în anul 2005, atunci fiind construit în dreapta clădirii principale un complex, din geam termopan şi profile de aluminiu, cu standuri pentru mărfuri industriale. Din cei 100 de chiriaşi, 60 au renunţat pe parcurs.

Mai multe pentru tine:
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă