Bisericuţa Copiilor, de pe Bulevardul Unirii, a fost demolată. Decizia aparţine Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bisericuţa Copiilor, de lângă Catedrala Sf. Sava, a fost demolată, după un sfert de veac de existenţă. Decizia aparţine Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, care consideră că locaşul de cult închinat tinerilor dispăruţi la Revoluţie nu mai corespunde estetic.

În cursul zilei de joi, buldozerele au culcat la pământ întreaga construcţie. 

”Era necesară demolarea micuţei <<capele>> din apropierea catedralei – improvizată la vremea respectivă pentru slujirea liturgică, până la construirea bisericuţei copiilor – întrucât ajunsese într-o stare avansată de degradare. Dar, înainte de a demara acest proces, crucile, icoanele şi celelalte obiecte sfinte din interiorul edificiului şi din afara sa au fost depozitate de părintele Mihail Milea într-un spaţiu de la Campusul pentru copii <<Sfântul Sava>> din comuna Bisoca, şi nicidecum distruse”, se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.

    

Bisericuţa Copiilor a fost înfiinţată în anul 1991 şi a devenit un loc de rugăciune pentru copii şi adulţi, fiind totodată şi un punct de reper în oraş. În acelaşi an au început lucrările la Catedrala Sfântul Sava, sub coordonarea preotului Mihail Milea.

Începând cu anul 2014, Centrul Eparhial s-a implicat direct în finalizarea lucrărilor de construcţie, amenajare şi înfrumuseţare a Catedralei copiilor Sfântul Sava din municipiul Buzău, care a fost declarată Paraclis arhiepiscopal.

Astfel, locaşul de cult a trecut printr-o serie de lucrări de amenajare, care au constat în montarea instalaţiei de încălzire prin pardoseală, placarea cu marmură, confecţionarea Sfintei Mese, a mobilierului din Sfântul Altar, naos şi pronaos, a catapetesmei, a pangarului, placarea cu granit a treptelor interioare şi exterioare, precum şi montarea a trei uşi duble sculptate, la intrarea principală.

În exterior, s-au efectuat importante lucrări de finisare şi zugrăvire, acoperişul a fost schimbat şi învelit cu tablă de cupru, iar cele trei cruci de pe turle, fiind disproporţionate în raport cu dimensiunile catedralei, au fost înlocuite cu altele noi.

Pentru a îndepărta igrasia de la demisol, se vor face lucrări de hidroizolaţie. De asemenea, demisolul va fi renovat şi transformat într-un spaţiu multifuncţional: paraclis pentru slujbele religioase din timpul săptămânii şi încăperi unde se vor desfăşura activităţi catehetice, cultural-educaţionale şi social-filantropice. Tot aici au fost deja montate 16 ferestre noi din lemn stratificat cu geam termopan.

În perioada imediat următoare, vor fi amplasate icoane pictate pe catapeteasmă, vor fi fixate policandrul mare şi alte corpuri de iluminat, iar locaşul de rugăciune va fi dotat cu toate obiectele de cult necesare. Slujba de sfinţire a Catedralei Sfântul Sava din Buzău va avea loc în data de 11 octombrie.

Pictura din interiorul locaşului de cult va fi executată în tehnica frescă, stilul bizantin, în următorii 5-7 ani, potrivit planului iconografic statornicit de secole în Ortodoxie.

Fondurile necesare acestor lucrări provin atât de la Centrul Eparhial, cât şi de la autorităţile locale şi centrale.

Mai multe pentru tine:
Bărbații care au resentimente față de soțiile lor obișnuiesc să facă aceste 11 lucruri acasă
Tragediile regale care au șocat omenirea! De la accidente mortale la boli și depresii, acești nobili au simțit fulminant greutățile vieții
Divorț iminent pentru Prințul Harry? Presa speculează că Meghan Markle ar avea un copil din flori
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
O descoperire rară care îi uimește pe arheologi: un pumnal vechi de 3500 de ani, găsit în inima Germaniei
Horoscop rune săptămâna 25-31 august. Abundență pentru Berbeci, descoperire neașteptată pentru Fecioare, acțiuni decisive pentru Săgetători
S-a ales praful de Teatrul de Vară de la Mamaia. A ajuns o ruină plină de nostalgii
Dorințele lui Fuego, la 49 de ani! Ce se întâmpla cu mama artistului când a fost aniversat pe scena Festivalului Mamaia: „Vreau minte pe umeri”
Bărbatul care a găsit „Cizma lui Cortez”, una dintre cele mai valoroase pepite de aur, a vândut-o pentru o sumă derizorie. La cât este evaluată acum piesa de 12 kg
În ce trebuie să fierbi sarmalele pentru a le da un gust unic. Ce se face cu carnea de două ori? Rețeta lui Păstorel Teodoreanu
Țara pe care trebuie s-o eviți. Unde să nu mergi în vacanță: „Am stat o noapte și apoi am plecat”