Vine Apocalipsa peste evazioniştii din complexul Europa: doar o singură taraba cu autorizaţie rămâne în picioare. Restul se fac praf!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O armată de jandarmi şi poliţişti au „scuturat“ ieri tarabele din complexul comercial Europa. Acesta a fost începutul: autorităţile se pregătesc să demoleze tot complexul!

O razie de proporţii care anunţa „Apocalipsa“ printre chinezii care vând kitschuri în complexul Europa a devenit rapid un spectacol de circ pentru cei mai vechi evazionişti ai Capitalei: au făcut bisericuţe la colţ de raioane, şi-au umplut buzunarele cu seminţe şi au început să chicotească în urma agenţilor care le sigilau tarabele cu marfă pentru care nu aveau acte de provenienţă şi nici case marcat.

Poate statutul de „tarabă“ înseamnă prea mult petru ceea ce se vedea în urma Gărzii Financiare: un morman de gunoi imens care ar putea arde ca o torţă în orice moment. Respectiv nişte cocioabe din lemn putred, acoperite cu plase din plastic şi susţinute de pietrele de pe acoperiş.



O singură tarabă are autorizaţie

Poate nimeni nu a ştiut până acum că doar o singură tarabă din tot complexul funcţionează pe baza unei autorizaţii! Şi aceea din 2008. Din acest motiv, Inspectoratul de Stat în Construcţii a somat ieri cei doi proprietari să procedeze la demolarea construcţiilor ridicate ilegal.

Până când buldozerele îşi vor face treaba în zonă şi vor desfiinţa automat tot complexul, autorităţile îi ţin la foc automat pe chinezi pentru următoarele zece zile. Oamenii legii vor desfăşura controale, în fiecare zi, timp de aproape două săptămâni. Pentru că nu ştiu ce li se pregăteşte, evazioniştii au savurat ieri de pe margine filmul de tip serial al autorităţilor şi s-au victimizat în gura mare. „Mafia! Vrea să moare de foame familie“, urla un chinez revoltat către o patrulă de jandarmi care păzea sigiliile.



Urmează zile negre

Alţii au găsit însă o altă metodă de a face bani în timpul controlului: au lăsat o haită de maidanezi să le păzească standurile şi s-au pus pe jucat cărţi pe bani. În tot acest timp îşi asigurau patronii că totul decurge conform planului. „Aştept să se liniştească pe-aici şi o sa deschid“, preciza unul dintre ei.
După ani întregi de controale şi descinderi, autorităţile sunt pe punctul de a anihila raiul evazioniştilor: urmează  zile negre pentru comercianţii chinezi care spală câte un milion de euro pe lună, potrivit datelor de la Garda Financiară. Dar şi aplicarea deciziei de demolare a 99% dintre tarabe.

Magazin universal la Dragonul Roşu

Bucureştenii vor avea acces, începând de joi, la un nou supermagazin pentru toată familia în spatele Spitalului Fundeni. Magazinul Universal Dragonul Roşu, situat la capătul şoselei cu acelaşi nume, deţinut de Niro Investment Group, are o suprafaţă de 15.000 de metri pătraţi desfăşurată pe două nivele şi o parcare de peste 500 de locuri. Programul de vizitare va fi zilnic, între orele 9.00 şi 21.00.

Două etaje cu articole pentru familie

La parterul Magazinului Universal de la marginea Bucureştiului se vor găsi magazine pentru casă, de covoare, perdele, lenjerie de pat, decoraţiuni, articole de uz casnic, articole sportive, papetărie şi marochinărie, corpuri de iluminat, produse electrice şi de tehnomenaj, dar şi un supermarket Mega Image, o casă de schimb valutar, o farmacie şi o cofetărie. Pe lângă acestea, vizitatorii se vor putea distra jucând bowling şi biliard.

La etaj există galerii pentru femei, bărbaţi, adolescenţi, copii şi nou-născuţi, magazine de jucării, articole sportive, dar şi restaurante fast-food cu specific românesc, libanez şi chinezesc şi un spaţiu de joacă pentru copii. Toate magazinele din acest complex vând „la bucată“.
În exteriorul Magazinului Universal funcţionează un patinoar, un carusel şi un Târg de Crăciun amenajat în căsuţe.


Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie