VIDEO Lucrările la autostrada suspendată ar putea începe în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Capitalei a prezentat azi proiectul privind inelul median de circulaţie din zona de nord a Bucureştiului.

Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, a anunţat că lucrările la inelul median, cunoscut şi ca autostrada suspendată, ar putea începe în acest an. „Suntem în faza de a trece prin Consiliul General PUZ-ul şi cu studiul de fezabilitate pentru ca după aceea să putem să accesăm parteneriatul româno-chinez, sigur şi cu constructori de-ai noştri”, a spus Oprescu. Primarul Capitalei a mai arătat că lucrările la inelul median vor începe pe tronsoane, urmând ca într-un an şi jumătate să se termine în partea de nord, între autostrăzile A1 şi A2. Ulterior vor fi demarate lucrările şi în partea de sud a Capitalei, realizându-se şi o legătură cu drumul rapid până la Giurgiu. Valoarea investiţiei este estimată la 1,3 miliarde de euro, sumă care va fi asigurată prin parteneriatul public-privat cu compania Shanghai Construct Group din China. Municipalitatea va suporta doar costurile pentru expropieri, care însă nu sunt necesare pentru tot drumul. Pentru recuperarea investiţiei, cei care ar urma să folosească artera ar putea fi obligaţi să achite o taxă. De asemenea, Primăria Capitalei va plăti pentru întreţinerea arterei. Municipalitatea contează şi pe sprijinul Guvernului. 
 
Sistem rutier complex

Sorin Gabrea, unul dintre arhitecţii care a participat la realizarea proiectului, a explicat că acesta constă de fapt într-un sistem rutier complex, compus dintr-o stradă cu şase fire de circulaţie, câte trei pe sens, cu alte două artere colectoare de-o parte şi de alta, menite să preia traficul local. Totodată, el a arătat că segmentul inelului median din partea de nord a Capitalei, care ar urma să fie realizat pentru început, are o lungime de 13,5 kilometri. Artera ar începe din zona Colentina şi ar urma să continue de-a lungul căii ferate Bucureşti-Constanţa, intersectând Autostrada A2. De-a lungul arterei ar urma să apară 15 noduri rutiere, iar întreaga lucrare va însuma 40 de kilometri de pasaje, bretele de legătură şi alte dotări.   

În ceea ce priveşte traversarea Parcului Herăstrău, a fost aleasa varianta care prevede construirea a două tuneluri subterane pe sub acesta, fiecare cu o lungime de câte 2 kilometri şi câte 3 benzi. Tunelurile vor ajunge până la o adâncime de 25 de metri, în dreptul intersecţiei cu DN1, la Fântana Mioriţa. Potrivit lui Gabrea, tuneluri ar urma să coste aproximativ 500 de milioane de euro.

Drumul se va termina în zona Pieţei Crângaşi şi va fi legat şi de artera care va uni Splaiul Independenţei de Autostrada A1. A fost realizată şi o variantă care prevede realizarea unei legături cu această arteră la vest de Lacul Morii. Potrivit lui Gabrea, inelul median din partea de nord va atrage un trafic între 60.000 şi 80.000 de autovehicule şi va contribui la reducerea circulaţiei din zona centrală.  
     

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete