VIDEO FOTOGALERIE Întrecere pe biciclete între corporatişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri, reprezentanţii mai multor companii din Bucureşti şi din ţară au renunţat la costume şi s-au urcat pe biciclete. S-au întrecut timp de câteva ore pe un traseu de 10 kilometri. Întrecerea s-a lăsat cu căzături şi julituri, cu roţi dezumflate şi mult noroi, dar şi distracţie din plin.

Pentru o zi, şefii unor companii au făcut echipă cu subalternii şi au uitat de proiecte, prezentări ori termene de predare. Singura grijă a fost să nu aibă ghinionul de a face pană. La ora 9.00 dimineaţa, în faţa Academiei de Poliţie din Băneasa au început să se adune concurenţii. “S-au înscris 142 de echipe a câte patru membri fiecare. De la fiecare companie pot participa una sau mai multe echipe”, a explicat Daniel Sărdan, unul dintre organizatorii evenimentului. Pentru unii, emoţia competiţiei nu mai exista, răpusă de experienţa mai multor concursuri. Pentru alţii însă, biciclişti doar de dumincă după-amiaza în parc, traseul avea să le reserve multe şi puţin plăcute provocări.


Pana, ghinionul concurenţilor
La ora 11.00 s-a dat startul. Împărţiţi în grupe de la A la D, primii dintre concurenţi s-au înghesuit să ia un strat cât mai bun, însă au fost mai puţin norocoşi decât colegii de echipă. “Startul a fost destul de greu pentru că eram foarte mulţi şi nu puteai să intri în depăşire. În plus, pe traseu se întâmpla ca unii să mai cadă şi este destul de greu să-i ocoleşti”, povestea după competiţie Roxana Lupu, de la Adevărul Holding. Pentru unul dintre concurenţi, ghinionul s-a arătat încă de la început: după nici două sute de metri a făcut pană. A strigat că a fost sabotat, după care s-a mobilizat rapid, a schimbat roata şi a continuat cursa.

Gropile cu noroi, provocarea traseului
Cei 10 kilometri ai traseului au fost, în mare parte,  prin pădure, lucru plăcut dacă nu ar fi plouat cu o seară înainte şi nu ar fi inmuiat pământul. Punctele critice au fost bălţile cu noroi pe care bicicliştii nu au avut cum să le ocolească. Unii au căzut, alţii şi-au dat seama de pericol şi au mers pe lângă bicicletă, şi doar cei mai experimentaţi au reuşit să rămână în şa. Au fost şi concurenţi ambiţioşi dar fără noroc care au alergat kilometri buni pe lângă bicileta cu lanţul rupt, doar ca să nu-şi dezamăgească echipa. Premiile au fost şi ele o motivaţie destul de puternică: bicilete, echipamente şi accesorii de ciclism, precum şi o serie de excursii de weekend. Cu toţii însă au primit o medalie şi o diplomă de participare.


Pentru unii, floare la ureche, pentru alţii chin
Chiar dacă toţi concurenţii au fost împroşcaţi cu noroi din cap până în picioare, traseul le-a lăsat impresii diferite. “Traseul a fost ok, am reuşit să nu cad şi să scot un timp bun”, a spus Albert Gună de la o firmă de asigurări. Claudia Max de la o firmă din domeniul sănătăţii a considerat traseul “dificil”. “Pentru mine, care merg cu bicicleta doar prin parc în timpul liber, a fost dificil. Mi-a căzut lanţul de şase ori şi am avut multe moment în care am vrut să renunţ. Am primit însă încurajări şi am reuşit să termin cursa”, a povestit Claudia.    
La competiţie au partcipat firme din domenii precum IT, media, afaceri, auto, asigurări, bancar, telecomunicaţii, construcţii, comerţ şi publicitate. S-au acordat premii pentru fiecare domeniu în parte.



Adevărul Holding, în concurs      
Şi Adevărul Holding a fost prezent la competiţie cu Dan Bistriţeanu, Roxana Lupu, Marius Buruianu şi Sorin Vinţeanu. Ghinionul a făcut ca echipa să se claseze pe locul doi după ce Dan Bistriţeanu, şeful grupului a făcut pană şi a mers şase kilometri pe lângă biciletă. „Între noi şi echipa câştigătoare au fost şase minute diferenţă, dacă nu mi se întâmpla pana, i-am fi bătut cu o diferenţă de 20 de minute”, a spus Bistriţeanu la finalul concursului. 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple