VIDEO Bucureşti 555. Bilanţul aniversării oraşului: cum au ajuns tramvaiele să circule pe Casa Poporului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Capitala a împlinit sâmbătă, 20 septembrie, 555 de ani de la prima atestare documentară, eveniment celebrat printr-o serie de manifetări-maraton care au început de vineri şi s-au încheiat ieri. Cel mai spectaculos moment a avut loc sâmbătă, la miezul nopţii, atunci când Casa Poporului s-a transformat într-un ecran imens pe care au fost prezentate proiecţii multimedia unice în Europa.

Parcurile din Bucureşti au fost neîncăpătoare, străzile au fost animate de fel de fel de artişti care au celebrat cei 555 de ani din viaţa Capitalei, în timp ce artiştii cunoscuţi ai României au urcat pe scenă şi au readus la viaţă piesele care au fost ani de-a rândul e buzele tuturor.

Bucureştiul a împlinit 555 de ani de viaţă, motiv de sărbătoare pentru toţi locuitorii oraşului. Primăria Capitalei a anunţat că va celebra frumoasă vârstă a oraşului printr-o serie de evenimente spectaculoase, care au început odată cu inaugurarea Hanului Gabrobveni din Centrul Istoric. 

Parcurile au fost neîncăpătoare

Cele mai mari parcuri ale Bucureştiului au fost luate cu asalt de orăşenii dornici să descopere surprizele pregătite de reprezentanţii Primăriei Generale. Cel mai fierbinte punct al distracţiei a fost Parcul Cişmigiu, acolo unde au fost organizate numeroase evenimente. Pe lângă atelierele interactive şi zonele culinare amenajate în parc, aici a avut loc şi celebra bătaie cu flori, organizată an de an în Capitală.

De asemenea, Centrul Vechi a fost plin de surprize organizate pentru bucureştenii care au ieşti să se bucure de momentul în care Capitala a sărbătorit 555 de ani de existenţă. 

Stelele au coborât pe Casa Poporului

Cel mai fierbinte punct al distracţiei a fost Piaţa Constituţiei, acolo unde sâmbătă, 20 septembrie, a avut loc un concert impresionat care i-a adus pe scenă pe cei mai cunoscuţi artişti ai momentului. Aceştia au fredonat melodiile vechi care în urmă cu ani buni erau fredonate de toţi românii.

La miezul nopţii, în jur de 60.000 de oameni au luat parte la un spectacol multimedia impresionant, care a fost prezentat chiar pe faţada Casei Poporului. Concret, a fost vorba despre cinci proiecţii cu o durată de cinci minute care au transformat Casa Poporului într-un ecran imens, dând impresia celor care priveau că impresionanta clădire din mijlocului Bucureştiului îşi schimbă forma şi se transformă rând pe rând fie în oraşul de altădată - plin de trăsuri şi tramvaie trase de cai- fie într-un loc în care stelele se întâlnescu cu clădirile simbol ale oraşului. 

În timpul spectacolului, un moment care i-a făcut pe toţi privitorii să aplaude a fost cel în care Ateneul a început să prindă viaţă chiar pe Casa Poporului, imediat după ce siluetele mai multor oameni păreau că se mişcă pe faţada clădirii. 

O altă imagine spectaculoasă din timpul show-ului a avut loc în momentul în care faţada Casei Poporului s-a transformat în boltă cerească, iar luna şi stele şi-au dat întâlnire pe construcţia gigant din Capitală. Apoi, în timpul aceluiaşi spectacol, pe Casa Poporului au apărut mai multe macarale care dădeau senzaţia că în acel moment pun cărămidă peste cărămidă pentru a ridica impresionanta clădire cunoscută în lumea întreagă. 

De asemenea, cei prezenţi la eveniment s-au putut bucura de un alt moment spectaculos chiar în clipa în care Palatul Parlamentului a fost colorat în albastru deschis, părând îngheţat. După câteva clipe în care clădirea părea încrustată în gheaţă, aceasta a început să „se spargă“, devenind un câmp verde plin cu flori. 

După circa jumătate de oră de proiecţii, spectacolul s-a mutat spre cer, acolo unde un foc de artificii a învăluit Piaţa Constituţiei din Capitală.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”