UPDATE Părinţii actorului din „Eu când vreau să fluier, fluier“ au urlat în tăcere la înmormântarea lui Papan. Cei doi soţi sunt surdo-muţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rudele lui Papan Chilibar, tânărul care s-a făcut remarcat acum doi ani în pelicula românească de succes, a fost îngropat astăzi la Cimitirul „Izvor“ din Capitală. Lângă sicriu au cântat lăutarii, aşa cum cere tradiţia pentru că Papan (21 de ani) a murit necununat. Cătălin Mitulescu, Clara Vodă Ada Constantinescu şi peste 100 de rude l-au însoţit pe Papan Chilibar, pe ultimul drum.

UPDATE 18.16

Procesiunea funerară a început în jurul orei 17.00, când trei scutere cu poza lui Papan Chilibar pe ghidon au demarat cu claxoanele la maxim pe aleea principală a cimitirului Izvor din Sectorul 4 al Capitalei. A urmat verişorii şi nepoţii actorului-puşcăriaş, fiecare ducând câte o coroană de flori. Apoi a intrat şi dricul cu trupul neînsufleţit al lui Papan, un Mercedes-Benz vechi, de culoare gri, în spatele căruia claxoanele şi strigătele de durere ale familiei îndoliate împleteau cotegiul de jale a puşcăriaşului cu talent de actor, trecut acum în lumea celor drepţi. La câţiva metri de cele peste 100 de rude îndoliate din “Groapa” lui Papan i-am văzut şi pe Cătălin Mitulescu, Florin Şerban, Ada Constantinescu şi Clara Vodă, colegii care i-au fost alături pe platourile de filmare, la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin şi acum, pe ultimul său drum.

„Sărăcuţul de el! Uite cum intră în pământ”, a strigat mătuşa Dolfa, printre lacrimi, în timp ce ţinea mâna inertă a nepotului ei favorit. Lăutarii tocmiţi, doi vocalişti, un ţambalist şi un acordeonist, au dat vers şi portativ de jale lângă sicriul lui Papan. Exact aşa cum cere tradiţia ţigănească. După depunerea sicriului în mormânt, cele 100 de suflete care l-au însoţit pe Papan s-au întors, îndurerate, în Groapă. Sufletul lui Papan s-a dus, în schimb, către lumea celor drepţi.

A trăit doar cu certificat de naştere, a murit cu buletin


Astăzi după-amiază, Papan Chilibar, actorul-puşcăriaş care a filmat în echipa regizorului Cătălin Mitulescu pentru filmul “Eu când vreau să fluier, fluier”, a fost petrecut pe ultimul drum de rudele şi vecinii alături de care a crescut în “Groapa” din spatele pieţei Alba Iulia din Capitală. Chilibar avea 21 de ani. A trăit doar cu un certificat de naştere şi a murit cu buletin de Bucureşti, duminică seara, la nici patru ore după ce fusese externat de la Spitalul  Fundeni, în stare foarte gravă. Ultima personă cu care a luat contact este Dolfa Papan, mătuşa lui de 43 de ani care l-a luat acasă şi a stat la căpătâiul lui, până când băiatul şi-a dat ultima suflare.

CITEȘTE ȘI: Leucemia îl ţine ţintuit la pat pe Papan Chiliban, actorul-puşcăriaş din "Eu când vreau să fluier, fluier

VIDEO Moartea eroului-delincvent. Cum a trecut actorul din „Eu când vreau să fluier, fluier“ de la centre de reeducare, la platou de filmare şi până la puşcărie

UPDATE 14 

Papan Chilibar sau „Cioroiul", aşa cum îi spunea toată lumea de mic, va fi îngropat astăzi, la ora 17.00, la Cimitirul Izvorul din Capitală.

„Papan a fost un copil extraordinar, muncitor, îşi ajuta părinţii, muncea pe la oricine îl chema să dea cu sapa sau să care o mobilă, făcea orice ca să-şi ajute părinţii. Când a fost ales pentru rolul din film a fost bucurie mare pe stradă. Părinţii lui, care sunt amândoi surdomuţi, au sperat că va ajunge mare şi îi va ţine şi pe ei", ne-a povestit nea Mărin, vecinul familiei Chilibar, în timp ce mama actorului stătea tăcută lângă el, încercînd să citească pe buzele noastre ce discutăm şi plângând în continuu.

„Plecasem de o lună în Spania la cules de cartofi cu soţul", ne-a povestit Marinela, sora mai mică a lui lui Papan, „şi aseară m-am întors în ţară pentru înmormântare".

Părinţii stau cu chirie


Toţi vecinii plâng tragedia care s-a abătut asupra familiei Papan. „Sunt săraci, nu munceşte decît tatăl pe un şantier, cară diverse. Cât poate să câştige? Poate s-o găsi un om de bine care să-i ajute cumva, să o angajeze pe mamă. Scrieţi despre ei, poate îi ajută cineva", ne-au rugat vecinii. „Vai de mama lor, sper să nu îi dea afară şi din casă, că stau cu chirie".

Dus la groapă cu lăutarii


Papan Chilibar a lăsat în urma lui o fetiţă de patru ani şi jumătate şi pe mama acesteia, cu care nu apucase să se cunune la biserică. Soţia lui Papan, aflată în casă, la căpătâiul mortului, nu îşi putea opri lacrimile, uitându-se în gol, parcă încercând să regăsească clipele fericite trăite alături de actor.

Afară, unul din verii lui Papan vorbea despre priveghi cu cumnatul decedatului. „Ce cântau ăia aseară pentru Papan, că noi toată viaţa i-am zis Cioroiul....am adus lăutarii", ne-a explicat el, "că dacă a murit necununat, trebuia să aibă lăutari pe lumea ailaltă. Şi la groapă tot cu lăutari o să-l ducem, aşa e tradiţia la noi", ne-a spus vărul lui.

Locul de veci, cumpărat de colegii de platou


Fiecare dintre vecinii care de două zile stau la priveghi încerca să ne povestească câte ceva despre viaţa lui Papan.

„Niciodată nu a luat ceva, îl luam cu mine peste tot, îl lăsam în casă, nu mi-a dispărut nimic. La un moment dat a intrat în anturaj cu nişte baieţi şi atunci s-a întâmplat nenorocirea. L-au închis la Rahova că a furat", a povestit nea Mărin.

„Acolo, în penitenciar, l-au ales să joace în film", a mai spus vecinul, care, între timp, îi trimisese pe băieţii mai tineri să aranjeze numeroasele coroane de flori aduse de veri şi de foştii colegi de platou. 

„Colegii lui au ajutat foarte mult familia, moral şi financiar. Domnul regizor (n.r. Daniel Mitulescu, regizorul filmului „Dacă vreau să fluier, fluier") şi domnul Nicolae Păun s-au ocupat de înmormântare, au luat groapă la cimitir şi tot ce a mai fost nevoie", ne-a mărturisit un unchi al actorului.

UPDATE 12.09:

La privechi sunt adunate rudele băiatului şi vecinii. Pe trotuarul din faţa casei a fost pusă o masă unde s-au strâns toţi cei cărora Papan le-a fost drag şi-şi amintesc de el.

Sora lui, Marinela,  în vârstă de 18 ani, care  plecase în urmă cu câteva zile în Spania,  s-a întors aseară acasă pentru a fi prezentă la înmormântare.

Mama lui, care este surdo-mută, se simte foarte rău şi leşină des.

Preotul va veni la ora 14.00 să ţină slujba. Toate aranjamentele legate de înmormântare au fost făcute de colegii lui de pe platoul de filmare şi de Partida Romilor.

Mama lui Papan Chilibar, actorul-infractor din filmul premiat anul trecut de la Berlin, a leşinat aseară fiind cuprinsă de durere. El este plâns de prietenii și rudele care au umplut casa familiei.


Familia lui Papan îl jeleşte îndurerată

Papan Chilibar suferea de leucemie, iar din luna februarie, s-a zbătut între viaţă şi moarte pe patul de spital de la Institutul Clinic Fundeni. Tânărul a fost externat duminică, la cerere, iar în câteva ore a murit.

A murit Papan Chilibar. Mama actorului - puşcăriaş din "Eu când vreau să fluier, fluier" a leşinat la căpătâiul fiului său. Vezi tragedia în imagini

De înmormântarea tânărului actor care va avea loc la cimitirul Izvor se ocupă producătorul Daniel Mitulescu, dar și colegii săi alături de care a jucat în pelicula „Eu când vreau să fluier, fluier“.

Adevărul de Seară a anunţat, în februarie, că tânărul actor se află în stare gravă la Spitalul Fundeni

În luna aprilie, din cauza bolii, a fost eliberat condiţionat din înschisoare

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”