UPDATE Angajaţii de la metrou fac grevă de avertisment mâine-dimineaţă. Metrorex cere renunţarea la grevă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Greva s-ar putea transforma în grevă generală FOTO Arhiva Adevărul

Liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Metrou (USML), Ion Rădoi, a anunţat că marţi dimineaţa va avea loc o grevă de avertisment, din cauza eşecului înregistrat în urma negocierilor susţinute cu administraţia Metrorex.

UPDATE 15.00 Conducerea Metrorex a trimis un comunicat în care îşi prezintă poziţia vizavi de greva anunţată pentru mâine dimineaţă. „Administraţia apreciază că, prin încetarea activităţii, un segment de călători, care în mod normal sunt utilizatori ai transportului cu metroul, va fi afectat şi va fi obligat să-şi reconsidere activitatea diurnă privind deplasările în oraş“.

De asemenea, conducerea Matrorex este de părere că această grevă ar putea aduce consecinţele serioase, printre care şi  producerea de incidente cauzate de aglomeraţia din staţiile de transport public de suprafaţă şi traficul general supraaglomerat din oraş, lucruri ce ar putea „să pericliteze sănătatea şi viaţa oamenilor“.

„Nu pot constitui obiect al conflictelor colective de muncă, revendicările angajaţilor pentru a căror rezolvare este necesară adoptarea unei legi sau a altui act normativ”, potrivit conducerii Metrorex, care spune că a dat dovadă în permanenţă de disponibilitate în ceea ce priveşte negocierea Contractului Colectiv de Muncă şi a propus la fiecare rundă de negocieri încheierea unui nou contract în concordanţă cu prevederile legale. De asemenea, Metrorex cere ca angajaţii să renunţe la grevă „pentru binele comun al salariaţilor şi al călătorilor“.

Preşedintele Uniunii a spus că marţi, între orele 4.00 şi 6.00, va avea loc o grevă de avertisment, urmând ca aceasta să se transforme în grevă generală, dacă „conflictul colectiv de muncă nu va fi soluţionat“. Dacă nemulţumirile sindicaliştilor nu vor fi rezolvate, pe 30 septembrie ar urma să fie declanşată greva pe termen nelimitat.

„Pe această cale ne cerem scuze pentru disconfortul pe care îl vom crea, dar problemele noastre sunt în mare măsura şi ale marii majorităţi a cetăţenilor României şi anume scăderea calităţii vieţii în condiţiile în care de cinci ani nu putem negocia un contract colectiv de muncă pentru acoperirea indicelui de inflaţie“, se arată într-un comunicat trimis de Ion Rădoi.

Pe aceeaşi temă:

Angajaţii de la metrou susţin că pierd 15 colegi pe an din cauza aerului toxic din subteran. Metrorex: nu sunt bani de modernizare

Sindicaliştii de la Metrorex şi RATB ameninţă cu proteste, dacă nu le vor fi soluţionate cererile

Directorul Comercial Metrorex: 16 trenuri noi vor intra în reţea începând cu 2014. Care sunt realizările instituţiei şi programul de investiţii

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi