Un glob de foc învăluie Capitala. Nicușor Dan: „Stăm într-o găleată de beton, temperatura va fi mai mare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luni, 15 iulie, canicula nu se va domoli în București, după ce cu doar o zi în urmă, temperaturile au fost de 40°C. Valorile termice se vor majora astăzi până la 42 de grade Celius.

Bucureștiul se află sub o cupolă de foc FOTO EPA EFE

Nicușor Dan, edilul general al Capitalei, a explicat că temperaturile resimțite sunt așa de mari și din cauza infrastructurii și planului urbanistic deficiar, care a fost în vigoare până acum doi ani.

„Noi putem să luăm măsuri pe termen scurt, dar trebuie să ne gândim puțin cum am ajuns în situația asta, pentru că noi am pierdut în 34-35 de ani de la Revoluție 1.400-1.600 de hectare de spațiu verde și atunci normal că dacă stăm într-o găleată de beton temperatura o să fie mai mare. Acum, plecând de la situația în care suntem, o lecție ar fi să nu mai pierdem spații verzi, iar ce putem să facem pe termen scurt - printr-un parteneriat cu Apa Nova, ne-au dat câteva zeci de mii de sticle de apă cu care am înzestrat operatorii sociali și ai jandarmeriei și medicii de pe ambulanțe pentru oamenii care au nevoie. În parcurile pe care le gestionăm sunt țâșnitori, care au fost toate reparate și în spitalele pe care le avem oamenii sunt pregătiți să intervină pentru orice caz de urgență”, a explicat primarul Capitalei, Nicușor Dan în cadrul unei emisiuni televizate pe Digi24.

Cu toate că temperaturile sunt extreme în București, Dan susține că de acum, cetățenii din București vor beneficia de 100 de tramvaie, 100 de autobuze și 100 de troleibuze noi, achiziționate de Capitală de fonduri nerambursabile, fiecare dintre ele cu aer condiționat funcțional.

Din flota noastră suntem cam la 70% cu aer condiționat și încercăm, în special în weekend, să scoatem cât mai mult din cele cu aer condiționat, dar nu înseamnă că nu vom găsi și fără. Încercăm ca pe fiecare linie să existe o pondere”, a mai spus el.

De asemenea, vorbind despre situația în care se află mijlocele de transport în comun, Nicușor Dan a explicat că singura măsură pentru a remedia această situația este ca mai mulți oameni să folosească aceste mijloace de transport.

„Dacă am avansat în boală 30 de ani e greu să venim cu soluții miraculoase. Ce am reușit noi să facem a fost să avem o creștere de 40% la utilizarea transportului public, că dacă vorbim de trafic asta e singura soluție pe care putem s-o avem și continuăm pe direcția asta”, a mai afirmat primarul.

Planul urbanistic din București se va concentra pe spații verzi

În plus, noul plan urbanistic general la care lucrăm, după ce l-am deblocat acum doi ani, o să dea o construire predictibilă, asta dacă se și respectă, pentru că în momentul de față sunt sectoare care nu respectă nicio regulă de construire și instituțiile care ar trebui să le verifice nu funcționează”, a mai adăugat Nicușor Dan.

Astfel, spațiile verzi trebuie recuperate sau refăcute, dar potrivit ediulului general, acest lucru „durează și costă”.

„Unele dintre ele au fost retrocedate în anii 2000, deși nu trebuiau retrocedate, iar apoi unele dintre ele au fost construite, iar ele toate pe care vrem să le recuperăm au proprietari privați și trebuie expropriate și asta costă. Măcar să nu le pierdem pe cele pe care le avem acum. Legislația națională până acum e ok, dar amendamentele pe care le-am văzut la codul urbanismului și legea spațiilor verzi urbane spuneau că, practic, nu mai trebuie să existe niciun spațiu verde privat și sunt foarte mulți proprietari de spații verzi și alternativa autorităților, dacă amendamentele ar trece, ar fi fie să exproprieze cu sume foarte mari, pe care nu le avem, fie să-i lase să construiască pe acele spații verzi care există în acest moment”, a mai spus Nicușor Dan.

Totodată, edilul a mai adăugat că „e o luptă lungă între societatea civilă și speculatorii imobiliari”.

Potrivit lui Dan, această șicană între Primărie și companiile imobiliare „a început în 2007, când s-a dat celebra Ordonanță 114, care a spus că nu se mai construiește pe spații verzi și de atunci, de cel puțin cinci, șase ori, au fost presiuni la nivelul Parlamentului ca această interdicție de construire să dispară, ultima oară cu ocazia dezbaterii pe legea spațiilor verzi urbane și pe codul urbanistic din Parlament, chiar la finalul anului trecut”, a conchis Nicușor Dan.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile