Un colecţionar a plătit 132.000 de euro pentru tabloul „Macii” de Ştefan Luchian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma Licitaţiei Artmark care s-a desfăşurat ieri seară, la Hotel Continental, capodopera lui Luchian, „Macii”, care a făcut parte din colecţia Tiberiu Puia, a intrat într-o nouă colecţie particulară.

Cel care a devenit noul proprietar al tabloului a plătit pentru el suma de 132.000 de euro, acesta fiind, de la distanţă, cel mai mare preţ obţinut în urma tranzacţionărilor care au valorificat 32 din cele 43 de loturi prezentate  în această licitaţie.

Următoarele picturi, pentru care s-au plătit sume importante, sunt ”Natură moartă cu narghilea”, de Theodor Pallady: 57.500 euro şi ”Cireş în floare”, de Hans Mattis Teutsch: 38.000 euro


Lucrările prezentate în licitaţia Artmark au provenit din  colecţiile de referinţă, George Ivaşcu şi Tiberiu Puia.

Opera „Macii” este cea mai importantă lucrare a pictorului Ştefan Luchian tranzacţionată pe piaţă în ultimii 20 de ani.

Evenimentul apariţiei pe piaţa de artă a unei lucrări de Ştefan Luchian, artist de primă mărime, întemeietor al şcolii româneşti de pictură, este rarisim, opera sa aflându-se, în cea mai mare parte, în patrimoniul muzeal.


În prezent, pictura „Macii” de Ştefan Luchian ocupă locul al doilea în clasamentul celor mai mari vânzări ale pieţei româneşti de artă, după nudul „Aişe” de Camil Ressu, adjudecat pentru suma de 160.000 de euro, la una dintre licitaţiile Artmark, din anul 2009.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală