Ultima imagine a lui Nicolae Ceauşescu în libertate. Istoria fotografiei făcute chiar înainte de fuga dictatorului cu elicopterul

În dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu a avut o ultimă tentativă de a se adresa "poporului" de la balconul Comitetului Central al PCR.

22 decembrie 1989 este ultima zi în care Nicolae Ceauşescu a condus România. Cronologia oficială a zilei arată că, la ora 12.09, dictatorul a decolat cu un elicopter de pe acoperişul Comitetului Central al PCR.

Evenimentul care avea să precipite fuga dictatorului se petrecuse la ora 9.25, atunci când generalul Milea, şeful Armatei, s-a sinucis. În orele următoare, zvonul sinuciderii generalului s-a răspândit cu viteză atât în rândul militarilor cantonaţi pe străzile Bucureştiului, cât şi în rândul populaţiei civile. 

Cum comandatul interimar al Armatei, generalul Victor Atanasie Stănculescu, n-a mai răspuns ordinelor lui Ceauşescu de a înăbuşi revolta populară, militarii au pactizat cu revoluţionarii, iar mulţi dintre aceştia s-au deplasat înspre sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, acolo unde se afla cantonat Ceauşescu împreună cu liderii comunişti şi familia.

Cornel Brad, unul dintre martorii evenimentelor din 22 decembrie 1989, la vremea respectivă având vârsta de 15 ani, povesteşte în detaliu atmosfera din piaţa fostului Palat al Republicii Socialiste România, precum şi un moment puţin documentat din acea zi: la ora 12.06, cu doar trei minute înainte ca elicopterul să decoleze, Nicolae Ceauşescu a ieşit cu o portavoce pe balconul CC, într-o ultimă tentativă disperată de a se adresa mulţimii. Momentul a fost imortalizat de un singur fotograf prezent în piaţă, Ilie Bumbac, şi este practic ultima imagine în libertate a lui Nicolae Ceauşescu, care avea să fie arestat la Târgovişte în aceeaşi zi, în jurul orei 15.00.   

„Din fericire, am avut cale liberă şi, la 40-50 de metri de clădirea C.C.-ului, eram tot printre primii. Aveam fuleu, nu şi tupeu. Am alergat până când am văzut uşile alea mari ale CC-ului închise. Am ridicat ochii şi toată faţada acceea mi-a apărut şi mai uriaşă. Nu mă apropiasem niciodată atâta. M-am oprit pentru că doar un ceva mişca pe întreaga faţadă: Ceauşescu. Mic, negru cu gri, aplecat spre noi peste balustrada balconului, forma un bust similar cu cel din omniprezentele tablouri ale propagandei, numai că acum era agitat şi înspăimântat. ţînea într-o mînă o portavoce şi gesticula cu cealaltă. Părea dornic de un nou discurs care să nu fie ultimul. Devenise nesemnificativ şi, cu siguranţă, nu era conştient de ce se urma să i se întîmple. Asta aş fi vrut să fotografiez.

Tot ce am putut însă a fost să arunc înspre el cu o bucată de lemn gasită pe jos, cel mai probabil o coadă ruptă de la o pancardă părăsită la demonstraţia de cu o zi înainte. Imposibil să-l fi ajuns de unde eram. Gregar gest, recunosc, nu eram educat să port o discuţie la acest nivel. Aruncatura asta însă mi-a dat o dulce senzaţie de libertate pe care încă o port undeva în suflet... Scurta mea oprire a făcut să fiu rapid depăşit de alţi manifestanti, apoi am fost înghiţit de o masă uriaşă de oameni. De unde mă aflăm, nu am văzut elicopterul plecând de pe acoperiş, m-am bucurat şi am scandat odată cu toată mulţimea aia frenetică şi foarte sinceră.

Regret că nu am făcut fotografia asta şi pentru că rar îi este dat omului şi fotografului să trăiască momente istorice. A făcut-o altcineva, de pe lângă mine. Imaginea e o bună re:amintire că trebuie să spunem “NU!”, din timp, oricărei puteri nedrepte", povesteşte Cornel Brad pe contul personal de Facebook.