Ţânţarii ucigaşi atacă Bucureştiul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Insectele purtătoare de virus West Nile îi ameninţă pe bucureşteni. Primăria va aplica tratamente de dezinsecţie între orele 19.00 şi 00.00.

Municipalitatea va supraveghea mai ales zona de sud a Capitalei pe unde pot pătrunde ţânţarii din Bulgaria. 

Din luna iulie, Sorin Oprescu a dispus aplicarea unor măsuri complementare în ceea ce priveşte tratamentele de desţânţărizare. „Larvele se dezvoltă în reţelele de termoficare, în canalizări, pe luciul apelor, în zonele cu multă vegetaţie, adică în parcuri şi cimitire“, au spus reprezentanţii primăriei. Poliţiei Comunitare îi revine rolul de a evacua zonele unde se pulverizează substanţele împotriva ţânţarilor, pentru a fi evitate intoxicările. „Vor fi folosite substanţe care combat cei doi vectori (şobolani şi ţânţari)”, a informat astăzi biroul de presă al Primăriei.

În Capitală, timp de două săptămâni, se va monitoriza şi densitatea populaţiilor de ţânţari în zonele unde este preconizată apariţia în număr mare a acestora. Tratamentele se vor aplica în parcuri, în cazul ploilor acestea fiind reluate imediat.

Măsuri de protecţie

Bucureştenii au auzit de ţânţarii-ucigaşi şi încearcă să se protejeze. „Am auzit la televizor despre ţânţarii din Bulgaria şi pericolul de meningită. De obicei, am grijă şi mă protejez împotriva insectelor şi a ţânţarilor “, spune Alex Văduva, în vârstă de 16 ani.

„Locuiesc pe Şoseaua Olteniţei, iar părinţii mei stau în Popeşti Leordeni. Sunt destui ţânţari, mai ales seara. Dacă ar veni ţânţarii din Bulgaria, despre care se spune că pot provoca meningită, aş fi foarte îngrijorată, mai ales pentru copil!“, povesteşte Andreea Pavel, economistă.

Specialiştii în sănătate publică din Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să evite, pe cât posibil, expunerea la tânţari purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi sau aplicând substanţe chimice care pot îndepărta ţânţarii.

De asemenea, populaţia este sfătuită să monteze plase contra ţânţarilor la geamuri şi uşi sau să folosească substanţe specifice pentru îndepărtarea insectelor. Mai mult, pentru a evita aglomerarea ţânţarilor, este recomandată înlăturarea recipientelor cu apă stătută.

Cum ne protejăm de virusul West Nile

Specialiştii de la Ministerul Sănătăţii recomandă tuturor persoanelor să evite pe cât posibil zonele cu ţânţari pentru a se proteja de virusul West Nile care declanşează meningita. Vara aceasta nu s-a înregistrat niciun caz de meningită. Boala se transmite prin înţepătura ţânţarilor, iar după epidemia din 1996, când au fost aproape 400 de îmbolnăviri, a fost instituit sistemul naţional de supravegere a infecţiei la om.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se face tocănița de post ca la mănăstire. Este recomandată în Postul Paștelui
Cel mai emoționant și impresionant film religios din istoria cinematografiei mondiale. Ce s-a întâmplat cu actorul din rolul principal: un băiețel abandonat la poarta unei mânăstiri
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Două zodii primesc un semn clar de la Divinitate până la finalul lunii februarie. Decizia luată acum le schimbă complet anul 2026