Subprefectul Capitalei: Rata de infectare în Bucureşti a urcat sâmbătă până la 2,33 la mia de locuitori, de la 2,05, cât fusese vineri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rata de infecţie se apropie vertiginos de 3 la mie

Antonela Ghiţă, subprefect, a anunţat noile date referitoare la evoluţia pandemiei înainte de şedinţa Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti la care vor fi decise restricţiile.

Legislaţia prevede că în cel mult 48 de ore de la atingerea pragului COVID-19 de 2 la mia de locuitori, Comitetul Municipal  trebui să pună în aplicare măsurile din hotărârea de guvern privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie, pe baza analizei prezentate de DSP.

Care sunt interdicţiile în cazul în care incidenţa se situează între 2 şi 3 la mia de locuitori: 

Competiţiile sportive se pot desfăşura cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie.

Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 2.500 de spectatori şi cu purtarea măştii de protecţie. Pot participa doar cei vaccinaţi, cei testaţi sau cei trecuţi prin boală, conform descrierii de mai sus.

se interzic activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber cu participarea a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună.

Se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în exterior sau de maximum 100 de persoane în interior. La stabilirea numărului de persoane în exterior şi/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani.

se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri) cu un număr de participanţi de maximum 300 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană. Pot participa doar cei vaccinaţi, cei testaţi sau cei trecuţi prin boală, conform descrierii de mai sus.

Se permite organizarea de conferinţe cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătăţii.

Se permite organizarea de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane, cu respectarea următoarelor măsuri:

a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii;

b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul în care se desfăşoară mitingul sau demonstraţia;

c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/ persoană, acolo unde este posibil;

d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materiale pe perioada desfăşurării mitingului sau a demonstraţiei;

e) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARSCoV-2;

Activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-2,00.

Activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-2,00.

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Confesiunile lui Dragoș Dolănescu, la 50 de ani. Totul despre soția lui din Costa Rica: „A avut grijă de fiul meu orfan de mamă”. Ce meserie are femeia cu inimă de aur?
Ținutele care au făcut senzație la aniversarea PRO TV. Cum s-a îmbrăcat Mihaela Rădulescu la patru luni de la moartea lui Felix Baumgartner
De Meghan nici nu vrea să audă, însă pe Harry l-ar primi înapoi acasă oricând. Cât de perfid pare planul lui Kate!
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești