Sistem interactiv în Pasajul Universităţii VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Municipalitatea va plăti 100 de mii de euro firmei care a câştigat licitaţia. Cu o simplă atingere pe podea sau pe ecranele ce vor fi amplasate, cetăţenii vor putea obţine informaţii turistice sau pot avea acces la internet.

Sistemul informaţii interactiv din Pasajul Universităţii va fi montat şi inaugurat peste o lună. Potrivit repreyentanţilor municipalităţii, pe lângă ecranele touch screen, locuitorii Capitalei sau turiştii mai pot accesa informaţii doar printr-o simplă atingere a podelei, cu piciorul. Cum pot ajunge la obiectivele turistice, care este cel mai apropiat muzeu, cât mai au de aşteptat metroul sau accesul la internet sunt doar câteva dintre informaţiile de care vor beneficia cetăţenii prin intermediul acestui sistem.



„În aproximativ o lună îl vom monta în pasaj. Pe lângă acele informaţii, printr-o simplă atingere pot apărea şi jocuri pentru copii sau reclame“, a explicat directorul Direcţiei Generale de Operaţiuni din cadrul Primăriei Capitalei, Aurel Vlaicu.

Acesta a adăugat că prin acest sistem, Pasajului Universităţii  i se poate reda adevărata valoare. „Vrem să conţină lucruri care să-i ajute pe cetăţeni şi să fie cât mai puţin comerciale. Să nu semai vândă orice produse. Va mai fi însă, o cafenea“, a mai spus Aurel Vlaicu.

Garantat pe 2 ani

Potrivit anunţului de atribuire, publicat pe site-ul guvernamental de licitaţii, în Pasajul Universităţii vor fi montate mai multe sisteme de proiecţie, inclusiv cele pe pardoseală. Cele patru sisteme vor mai avea rolul de a informa cetăţenii în legătură cu activităţile coordonate de Primăria Capitalei şi cele de utilitate publică.
Pentru acest proiect, reprezentanţii Primăriei vor cheltui în jur de 100 de mii de euro, bani pe care urmează să îi plătească companiei care a câştigat licitaţia.

Câştigătorul licitaţiei va trebui să zugrăvească, să execute decorarea interioară a spaţiului şi să monteze instalaţii electronice. Fototapetul, trebuie să reprezinte faţadele unor clădiri importante din Bucureşti şi trebuie să acopere 60% din suprafaţa pereţilor, restul urmând să fie acoperiţi cu butaforie. În interior vor fi amplasate două bănci pentru vizitatori. Acestea trebuie să imite băncile din parcurile Bucureştiului vechi. Perioada de garanţie a amenajărilor din centrul de informare turistică va fi de minim 24 de luni.

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi