Scandal la ASE: Candidaţii la masterat îşi cer banii de înscriere înapoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câteva zeci de studenţi îşi cer banii pe care i-au dat pentru înscrierea la masterat la Academia de Studii  Economice (ASE) înapoi, nemulţumiţi că nu au fost primiţi în examenul scris pe care trebuiau să-l susţină. Rectorul instituţiei, Ion Roşca, susţine că cei care nu au fost primiţi în examen nu au trecut de fapt de prima etapă a selecţiei.

Tinerii au făcut chemarea la revoltă pe Facebook, iar azi dimineaţă la ora 8.00 aceştia au fost la ASE pentru a-şi cere cei 200 de lei, cât a fost taxa de înscriere, înapoi. “Jos ASE! Jos hoţii!” a fost strigarea la răzmeriţă a tinerilor. Protestul lor a fost în zadar, iar primele reacţii au apărut pe acelaşi canal de comunicare. “Mare ţigănie ce a fost, în locul unor discuţii serioase! Huiduielile alea n-au făcut decât să crească inima celor care ne-au lăsat pe listele de aşteptare”, este opinia lui Alex Stăncescu, unul dintre studenţi.

Metodologia de admitere la masterat presupune doi paşi de selecţie, potrivit oficialilor ASE.  “Noi am avut aceeaşi metodologie şi anul trecut şi acum. După înscriere, candidaţii sunt repartizaţi pe programe de master în funcţie de rezultatele la examenul de licenţă. Doar cei care trec de această selecţie sunt declaraţi admişi şi merg mai departe şi susţin un examen. După acest examen noi stabilim cine merge la taxă şi cine pe locuri bugetate”,  a explicat rectorul Ion Roşca.
Nu au trecut de prima etapă de selecţie aproape 1700 de tineri, 4400 fiind acum masteranzi ai ASE. 

Mai multe pentru tine:
Kate a dat detalii despre noul membru al familiei sale și a arătat că știe să coasă la mașină! Prințesa e talentată la croitorie
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG