Rezultate alegeri prezidenţiale 2014. Turul doi. Când vom afla primele procente în Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luni vom afla cine va fi preşedintele României pentru următorii cinci ani FOTO Arhivă

Primele rezultate ale alegerilor prezidenţiale 2014 vor fi publicate de către Biroul Electoral Central (BEC) luni dimineaţă, apoi datele vor fi actualizate la interval de trei ore, astfel încât la sfârşitul zilei, pe 17 noiembrie, vom şti, oficial, dacă preşedintele României pentru viitorii cinci ani va fi Klaus Iohannis sau Victor Ponta.

Primele rezultate parţiale pentru alegerile prezidenţaile 2014 vor fi publicate luni dimineaţă la ora 8.00. Apoi, pe tot parcursul zilei, BEC va actualiza procentele pe măsură ce se centralizează datele venite din ţară. Numărătoarea decurge destul de repede, pentru că în cursă au rămas numai doi candidaţi. Spre exemplu, în urmă cu cinci ani, primele rezultate parţiale au fost publicate la ora 8.00, apoi la 11.00 şi la 14.00. La ora 15.00 s-a încheiat numărătoarea voturilor, Traian Băsescu ieşind câştigător, la o diferenţă foarte mică de Mircea Geoană.

În primul tur al alegerilor prezidenţiale 2014, la nivel naţional primul clasat a fost candidatul PSD Victor Ponta, care a obţinut 40% din voturi, în timp ce Klaus Iohannis, candidatul ACL, a ieşit pe locul secund la o diferenţă de 10 procente. Pe locul trei, dar la mare distanţă, s-a situat candidatul PLR Călin Popescu Tăriceanu, cu 5,36% din sufragii.

În Bucureşti, pe primul loc s-a clasat Victor Ponta, în timp ce candidatul ACL, Klaus Iohannis, a ieşti pe locul al doilea.

Pe aceeaşi temă:

Prezenţa la vot la alegerile prezidenţiale 2014. Turul doi în Bistriţa-Năsăud. Ies sau nu bistriţenii la vot?

Rezultate alegeri prezidenţiale 2014. Turul doi. Judeţul Bacău

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani