RATB-ul anunţă că intră în grevă generală la 31 mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sindicaliştii din Regia Autonomă de Transport Bucureşti au anunţat că se vor alătura şi ei grevei generale de la 31 mai, alături de ceilalţi bugetari.

„Vom face grevă generală, alături de colegii de la Metrorex şi CFR. Vom solidariza oricum, însă există posibilitatea de a asigura un număr de vehicule pe traseu în ziua protestului sau de a face grevă doar pentru câteva ore“, a declarat liderul de sindicat al RATB, Vasile Petrariu. CFR-ul a anunţat că vor recurge şi ei la aceeaşi măsură astfel încât, trenurile nu vor circula în data de 31 mai, iar Metrorex-ul ar putea lua aceeaşi decizie dacă nu se vor definitiva soluţiile la Guvern.Oamenii sunt nemultumiti de masurile de austeritate anuntate de Guvern precum reducerea salariilor cu 25% si a pensiilor cu 15%.

„Ne alăturăm şi noi grevei generale. Miercuri vom avea centralizatorul, încercăm să obţinem avize, dar în proporţie de 99% va fi grevă şi la noi. Nu vom putea opri în totalitate transportul de la metrou, vom opera de la ora 16.00“, a declarat Florin Crişu, vicepreşedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie