Proteste paralele la Universitate, faţă de proiectul Roşia Montană şi eutanasierea câinilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
A 14-a zi de proteste în centrul Capitalei      FOTO: vice.com

Două proteste au loc în paralel, sâmbătă seara, în Piaţa Universităţii din Capitală, unde s-au adunat aproximativ 50 de persoane care se opun proiectului minier de la Roşia Montană, dar şi peste 60 de manifestanţi care protestează faţă de eutanasierea câinilor fără stăpân.

Protestul faţă de proiectul de la Roşia Montană, ajuns în a paisprezecea zi, se desfăşoară, ca şi în celelalte zile, în zona fântânii de la Universitate, unde manifestanţii au şi pancarte cu mesaje contra exploatării gazelor de şist. Manifestanţii scandează "Uniţi, salvăm Roşia Montană!".

Ei cer retragerea proiectului de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, anularea contractului cu Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), interzicerea exploatărilor cu cianuri în România, introducerea zonei Roşia Montană în patrimoniul UNESCO şi demiterea celor patru iniţiatori ai proiectului de lege, miniştrii Dan Şova, Rovana Plumb, Daniel Barbu şi directorul ANRM Gheorghe Duţu.

Câteva zeci de persoane care se opun proiectului minier de la Roşia Montană au participat, sâmbătă după-amiază, la un protest inedit.

Acestea s-au urcat într-un tramvai al liniei 21, la capătul de la Piaţa Sfântul Gheorghe, cu bannere pe care au avut mesaje de respingere a proiectului privind exploatarea mineră de la Roşia Montană şi cu pliante pentru călători, pe care au scris efectele exploatării cu cianuri şi motivele protestelor organizate în ultimele două săptămâni în Piaţa Universităţii. În textul de pe pliante mai scria că cetăţenii sunt invitaţi la protestul de duminică, de la ora 17.00, din Piaţa Universităţii.

Proteste pentru câinii maidanezi, în faţa Teatrului Naţional

Simultan cu protestul celor care se opun proiectului minier de la Roşia Montană are loc o altă manifestaţie, pe trotuarul din faţa Teatrului Naţional, unde sunt peste 60 de persoane care se opun eutanasierii câinilor fără stăpân.

Aceştia scandează "Dreptul la viaţă", "Opriţi măcelul", "Nu plecăm până nu-i salvăm", au afişat un banner cu mesajul "Eutanasierea = teorie. În realitate se întâlnesc atrocităţi. Eutanasierea înseamnă moarte fără durere" şi au cartoane pe care scrie "Omorârea câinilor nu a rezolvat nimic timp de 20 de ani", "Da sterilizare", Chiar vrei să îl înveţi pe copilul tău că soluţia e crima?", "Dacă tot le-aţi luat banii, nu le luaţi şi viaţa", "Unde sunt banii lor, banii maidanezilor".

Unii dintre manifestanţi au venit în Piaţa Universităţii după ce au participat la un marş de protest, pe traseul Calea Victoriei - Piaţa Romană - Universitate. Aceştia au mers în marş cu animalele de companie, pe care le-au numit "foşti maidanezi", au scandat "Dreptul la viaţă" şi au afişat mesaje pe care scria "Nu vrem măcel", "Alege viaţa" "Stop crimelor", "Nu vrem crime, vrem soluţii pentru viaţă", Nu eutansierii".
Din 1 septembrie, în centrul Capitalei şi în mai multe oraşe din ţară au loc zilnic proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Roşia Montană.

Punctul culminant al protestelor a fost duminică, 8 septembrie, când peste 7.000 de persoane au blocat centrul Capitalei, la Universitate, după un marş. Proteste similare au avut loc atunci în mai multe oraşe din ţară, între care Cluj-Napoca, Braşov, Alba-Iulia, Bistriţa, Sfântu Gheorghe, Suceava şi Iaşi.

Şi în 15 septembrie protestatarii vor să se strângă în Piaţa Universităţii, de unde să plece în marş pe traseul Bd. Ion C. Brătianu - Bd. Unirii - Bd. Nerva Traian - Calea Văcăreşti - Bd. Tineretului - Bd. Dimitrie Cantemir - Bd. Ion C. Brătianu - Piaţa Universităţii.

Proteste similare sunt anunţate duminică 15 septembrie în mai multe oraşe din ţară, printre care Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova, Suceava, Buzău, Constanţa, Timişoara, Sibiu, Târgu Mureş şi Braşov. De asemenea, sunt anunţate proteste şi la Budapesta, Londra, New York, Berlin, Amsterdam, Milano, Praga, Paris, Toronto, Viena, Barcelona.

La protestele de până acum din Capitală, manifestanţii au blocat timp de mai multe ore, în timpul nopţii, Bulevardul Regina Elisabeta, Calea Victoriei, dar şi un sens al Bulevardului Nicolae Bălcescu. De asemenea, ei au protestat în Piaţa Constituţiei şi în Piaţa Victoriei.

La Roşia Montană, 22 de mineri se află în subteran de miercuri, blocându-se acolo şi cerând să vină preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi liderii grupurilor parlamentare pentru a discuta despre situaţia economică a zonei şi despre proiectul minier. Ei au continuat şi joi protestul în galeria Cătălina-Monuleşti, iar vineri alţi unsprezece mineri au coborât în mină şi s-au solidarizat cu primii 22, cerând aprobarea proiectului minier.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”