Proiectul Bucharest City Tour continuă şi în perioada sezonului rece cu autobuze normale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În scopul asigurării condiţiilor optime de călătorie pentru turişti în perioada sezonului rece, începând din această săptămână, pe linia turistică Bucharest City Tour vor circula autobuze Mercedes Citaro Euro 4, a anunţat regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB).

Potrivit regiei, proiectul Bucharest City Tour, care a fost iniţiat de RATB şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, la data de 28 iulie, s-a bucurat de un real succes în rândul turiştilor români şi străini. Numărul celor care au călătorit până în prezent cu autobuzele  Bucharest City Tour este de aproximativ 27.000.

“Ne-am dorit să continuăm acest proiect şi în sezonul rece, având în vedere rezultatele bune obţinute, dar şi apropiatele sărbători de iarnă, oferindu-le astfel turiştilor posibilitatea să admire oraşul îmbrăcat în haine de sărbătoare”, a declarat Viorel Popescu, directorul general al RATB.

Obiectivele turistice aflate de-a lungul traseului sunt: Casa Presei, Parcul Herăstrău, Muzeul Satului, Arcul de Triumf, Muzeul Antipa, Muzeul de Geologie, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Victoria, Ateneul Român, Muzeul Naţional de Artă, Biserica Creţulescu, Palatul Telefoanelor, Palatul CEC, Muzeul Naţional de Istorie, Palatul Parlamentului, Patriarhia Română, Hanul lui Manuc, Curtea Veche, Universitatea, Spitalul Colţea, Muzeul Municipiului Bucureşti, Teatrul Naţional, Muzeul Literaturii şi Academia de Studii Economice.

Linia funcţionează între orele 10.00-22.00, la intervale de succedare de 15 minute, preţul unui card de transport fiind de 25 lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copiii cu vârsta între 7 şi 14 ani. Pe linie au circulat până acum autobuze supraetajate, care au fost închiriate din Constanţa.
Autobuzele sunt dotate cu ghid audio în limbile română şi engleză.

Mai multe pentru tine:
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată