PROCES Cel mai mare parc acvatic din ţară s-a „înecat” în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au suspendat lucrările la „Aqua Parc”,complex  ce urma să fie construit pe cinci hectare, în Parcul Tineretului. Bucureştenii din zonă care visau să se bălăcească începând de luna viitoare în primele piscine pe care constructorii promiteau să le deschidă trebuie să se reorienteze.

Judecătorii au decis, pe 15 iulie, să suspende Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) şi autorizaţia de construire pentru investiţia „Aqua Parc” din Tineretului, unde reprezentanţii firmei Blue Ciel doreau să investească 20 de milioane de euro. Constructorul avea în plan să dea în folosinţă primele bazine de înot în decursul lunii augus, aşa că muncitorii începuseră deja lucrările. Astfel, pentru a face loc megaconstrucţiei, au fost tăiaţi în jur de 300 de copaci şi a fost decopertată o bună parte din iarba de pe cele cinci hectare pe care trebuia să fie amenajat parcul.

Militanţii din ONG-uri vor să ceară şi refacerea prejudiciului de mediu din zonă şi consideră că un aqua parc de asemenea proporţii nu are ce căuta în mijlocul Capitalei, ci la periferie.

„Contractul este ilegal pentru că Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) este doar un administrator care nu putea da spre folosinţă o zonă atât de mare de spaţiu verde fără să consulte şi Consiliul General, adică proprietarul de drept. Grav este că proiectul se suprapune cu trei terenuri retrocedate”, a explicat Dan Trifu, vicepreşedintele organizaţiei Eco Civica, unul dintre ONG-urile care au cerut anularea PUD-ului în instanţă.

„Nu avem nimic cu ideea de aqua parc, toate oraşele europene au unul, dar nu în mijlocul oraşului, ci la marginea lui”, a explicat şi Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul.

Piscine la doi paşi de un ştrand

Reprezentanţii ONG-urilor susţin şi că parcul nu ar fi de utilitate publică şi că bucureştenilor li se fură din spaţiul verde pentru un loc de agrement la care nu vor avea acces din cauza preţurilor prea mari.

„Este un produs de lux la care nu vor avea acces bucureştenii, am văzut proiectul din faşă. În plus, se va intensifica şi traficul în zonă care şi acum e greu de gestionat. Iar la vreo 200 de metri de aqua parcul pe care vor să-l construiască este ştrandul Văcăreşti care ar putea fi renovat”, arată „bubele” proiectului Dan Trifu.
Edilii Capitalei susţin că investiţia ar putea fi totuşi folositoare oraşului. „Contractul este ilegal pentru că trebuia să treacă prin consiliu, dar investiţia în sine s-ar putea să fie benefică pentru oraş. Cât despre copacii tăiaţi, din câte ştiu nu există niciun aviz de tăiere, aşa că tot ce s-a tăiat, s-a tăiat ilegal şi cineva trebuie să răspundă”, a explicat viceprimarul Bucureştiului, Mircea Raicu.

Reprezentanţii firmei Blue Ciel sunt însă hotărâţi să continue lupta în instanţă. „Vrem să vedem care este motivarea instanţei şi suntem pregătiţi pentru recurs. Lucrările au fost oprite”, a explicat juristul firmei, Gabriela Vintilă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă