Primarul Poteraș: "Vom închide toate bulevardele la noapte! Nu putem deszăpezi altfel"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul sectorului 6, Cristian Poteraș, a declarat luni, pentru B1tv, că arterele principale din zona sa administrativă vor fi închise pe timpul nopții. Edilul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a precizat că va închide parțial bulevardele.

Cu două ore înainte de întâlnirea primarilor cu prefectul Capitalei, doi dintre edilii de sector au explicat că sunt pregătiți să oprească circulația rutieră pentru a lăsa loc utilajelor de deszăpezire.

Cristian Poteraș a spus că traficul se desfășoară în prezent cu dificultate, că asistenții sociali se ocupă de sesizările persoanelor aflate în dificultate și că până și firmele de construcții sunt mobilizate pentru deszăpezire. "Circulația se închide total la noapte, pentru că sunt zone în care nămeții au ajuns până la doi metri și nu putem curăța cu mașinile pe străzi. Vom decide cu exactitate la ora 16.00, când va avea loc o întâlnire cu prefectul", a declarat Poteraș la B1tv.

Prelungirea Berceni are nămeți de cinci metri

În schimb, Cristian Piedone s-a arătat îngrijorat de cantitățile de zăpadă depozitate pe marginea drumurilor din sectorul 4. Cele 42 de utilaje de deszăpezire nu mai pot intra pe străzile adiacente și nici nu vor reuși până când "cantitatea de zăpadă nu se va reduce". "Cel mai grav e pe Prelungirea Berceni spre Centura Capitalei, unde troienile au ajuns și până la 4-5 metri înălțime. Această artera va fi sigur închisă la noapte, restul, precum Bulevardul Cantemir vor fi închise parțial și temporar, cam câte o oră maximum", a conchis Piedone. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare