Primarul Nicuşor Dan, chemat la DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicuşor Dan avansează plângerea penală împotriva Gabrielei Firea şi fostului arhitect-şef al Capitalei, Ştefan Dumitraşcu.

Nicuşor Dan merge astăzi la DNA, pentru a continua demersurile iniţiate în 2019 , atunci când a depus plângere penală în care acuza ilegalităţile cu privire la PUZ Sector 3. Acesta a fost chemat de procurori pentru a da declaraţii.

Nicuşor Dan, a postat pe pagina sa de Facebook şi a spus că persoanele împotriva cărora a făcut această plângere sunt fostul primar general, Gabriela Firea, şi fostul arhitect-şef al Capitalei, Ştefan Dumitraşcu.

„Am arătat în acea plângere că PUZ Sector 3 a fost adoptat cu încălcarea mai multor prevederi legale, dar şi faptul că acest PUZ încalcă dreptul bucureştenilor la un mediu sănătos. Erau zeci de hectare de teren cărora, în mod nelegal, li se schimba destinaţia din spaţiu verde în spaţiu construibil, ceea ce însemna pentru proprietari un folos necuvenit estimat la aproape 300 de milioane de euro. Lucrurile sunt acum analizate de DNA şi sper ca această speţă să avanseze cât mai rapid.” a scris primarul Capitalei, Nicuşor Dan.

Acesta adaugă că, plângerea penală a fost instrumentul pe care l-a avut în anul 2019, când era deputat şi vicepreşedinte al Asociaţiei Salvaţi Bucureşti. Acum, fiind primar al Municipiului Bucureşti, instrumentul cel mai puternic este „ propunerea de suspendare a PUZ-urilor de sector pentru 1 an de zile, lucru pe care CGMB l-a votat.”

Nicuşor Dan scrie că bucureştenii trebuie să aibă „un mediu curat” şi că „e foarte important ca orice decizie privind dezvoltarea oraşului să se ia în mod legal, nu pe bază de interese ascunse.”

Mai multe pentru tine:
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul