Primarul general Sava îi dă replica vicepremierului:  Aştept ca Dîncu să spună care e soluţia legală pentru redeschiderea Arenei Naţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul interimar al Capitalei, Răzvan Sava, îi răspunde vicepremierului Vasile Dîncu la declaraţiile privind redeschiderea Arenei Naţionale şi îi cere să spună care este soluţia legală clară care permite redeschiderea stadionului şi de ce nu a furnizat-o până acum.

”Domnul ministru Vasile Dâncu, într-o notă de ironie, vine şi spune că îmi doresc să devin o statuie a legalităţii întruchipate. Cred cu tărie că a respecta legea până la ultimul ei punct nu trebuie să mai fie o opţiune. Şi da, în ceea ce priveşte situaţia Arenei Naţionale, vom respecta legea în totalitate. Aştept, şi alături de mine aşteaptă milioane de microbişti, ca domnul Vasile Dâncu să ne ofere răspunsurile la câteva întrebări: Care este acea soluţie legală clară care să ne poată permite redeschiderea Arenei Naţionale? De ce domnul Dâncu nu a furnizat această soluţie până acum?”, se arată într-un mesaj postat pe Facebook de Sava.

Edilul sugerează în continuare că ”poate domnul Dâncu nu cunoaşte legea, care spune clar că avem nevoie de acel agreement tehnic de la Ministerul Dezvoltării pentru a lua astfel şi autorizarea de la ISU”.

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat că primarul interimar al Capitalei Răzvan Sava a vrut ”să fie o statuie a legalităţii” şi să arate că ”vechiul primar nu a făcut ce trebuie” pentru Arena Naţională şi adaugă că există toate condiţiile pentru ca meciul România-Spania din 27 martie să aibă loc la Bucureşti, fiind numai ”problema acceptului primăriei”.

”Vreau să îi răspund mai complex domnului Sava. Nu am vrut să frâng aşa de la început cariera unui tânăr politician. Înainte de a comunica public am adunat trei ministere care au lucrat la o soluţie alături de ISU, Inspectoratul de Stat în Construcţii şi reprezentanţi ai Primăriei Capitalei. Am lucrat la un dosar de câteva sute de pagini privind organizarea securităţii spectatorilor la meciul România-Spania. Aveam toate condiţiile, ne pregăteam să anunţăm acest lucru, dar în ultimul moment a venit domnul primar şi ne-a spus că dacă nu schimbăm legea pentru ca el să primească autorizaţie, atunci el nu este de acord pentru că el vrea să respecte legea întru totul”, a declarat, vineri seară, la Zalău, ministrul Dezvoltării Regionale, vicepremierul Vasile Dîncu.

El a spus că primarul interimar al Capitalei Răzvan Sava a folosit situaţia Arenei Naţionale în scopuri electorale, pentru a demonstra că ”respectă legea întru totul”.

Primarul interimar al Capitalei Răzvan Sava a anunţat, vineri, că Arena Naţională ar putea fi redeschisă cel târziu în 21 martie, dacă Ministerul Dezvoltării eliberează agrementul, în caz contrar urmând să fie căutate alte soluţii pentru a deschide stadionul.

Edilul a spus că laboratorul din Italia care a analizat materialul din care este făcut acoperişul Arenei Naţionale a transmis că acesta este de clasă B şi este compatibil cu legislaţia în vigoare, însă trebuie obţinut agrementul de la Ministerul Dezvoltării.

Sava a precizat că a depus în 19 februarie documentaţia la Ministerul Dezvoltării şi până în 19 martie s-ar putea elibera agrementul, iar cel târziu în 21 martie, Arena Naţională ar putea fi redeschisă.

"Îi solicit public domnului ministru Dîncu să grăbească procedurile şi să elibereze agrementul", a mai spus Sava.

Acesta a adăugat că dacă Ministerul Dezvoltării nu va elibera agrementul, municipalitatea va găsi o altă soluţie pentru a deschide Arena Naţională, fără a preciza însă care ar putea fi alternativele.

Primarul interimar al Capitalei spunea, joi, că materialul din care este făcut acoperişul Arenei Naţionale arde ca hârtia şi, dacă ar redeschide stadionul, ar supune 55.000 de oameni la un pericol.

”Lumea nu ţine cont de ce înseamna legislaţie. Se spune ca acel material nu are agrement, s-au facut teste şi spun că acel material este clasa C, adică arde ca hârtia. (...) Nu e vorba să îmi asum responsabilitatea. E vorba să supun 55.000 de oameni la un pericol, lucru pe care nu o să îl fac niciodată”, afirma Răzvan Sava.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”