Primăria Capitalei explică de ce nu s-a intervenit până acum în cazul clădirii prăbuşite din Centrul Vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma prăbuşirii unei clădiri din Centrul Vechi al Capitalei, luna trecută, situată pe strada Blănari numărul 6, organele abilitate au cercetat zona şi au securizat-o. Accesul în acel perimetru a fost permis doar persoanelor autorizate, care au constatat că rămăşiţele clădirii nu au fost înlăturate.

După ce reprezentanţii Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti au securizat zona în care s-a prăbuşit faţada principală a clădirii, accesul în acel perimetru a fost permis doar persoanelor autorizate care au cercetat cazul, reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii, ai Direcţiei pentru Cultură Naţională a Municipiului Bucureşti, experţi tehnici atestaţi MLPAT, precum şi reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, se arată într-un comunicat al municipalităţii.

Acesta a fost motivul pentru care în zonă nu s-a intervenit, urmând ca perimetrul să fie degajat după finalizarea anchetei şi după comunicarea concluziilor.

Reprezentanţii Primăriei Capitalei spun că înlăturarea cărămizilor căzute şi a resturilor clădirii intră în responsabilitatea investitorului şi a executantului lucrărilor de construire, măsură dispusă de către reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii prin Procesul Verbal de Control întocmit după producerea incidentului.

„În consecinţă, în urma verificărilor efectuate pe teren de către reprezentanţii Direcţiei Control s-a constat că aceasta măsură nu a fost duse la îndeplinire, fapt pentru care urmează sa se aplice prevederile legislaţiei in vigoare“, au declarat reprezentanţii Primăriei Capitalei.

Pe aceeaşi temă:

O clădire din Centrul Vechi al Capitalei s-a prăbuşit şi altele riscă să aibă aceeaşi soartă. Incidentul ar putea duce la modificarea legislaţiei

Centrul Vechi, o bombă cu ceas: între blocurile pericol şi barurile capcană. Din ce este făcut cel mai popular „cartier“

http://Centrul Vechi al Capitalei- atentat la viaţa oamenilor din parte Primăriei Generale

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”