Personalităţi de Bucureşti. Alexandru Macedonski biciclistul şi “citita” Miţa

Fie că au însufleţit cârciumele de mahala cu cântecele lor, au cuprins Bucureştiul în scrieri, l-au asfaltat într-o singură noapte sau l-au străbătut pe bicicletă, personalităţile Capitalei au colorat istoria urbei. Scandaloase sau cuminţi, poveştile marilor bucureşteni au dat aura de poveste Micului Paris.

Viaţa Bucureştiului ar fi fost cu siguranţă mai lipsită de zvâc fără contribuţia celui care şi-a câştigat în epocă apelativul de “scandalagiu” – Alexandru Macedonski. Împătăşind o rivalitate crâncenă cu Mihai Eminescu şi Ion Luca Caragiale, Macedonski şi-a câştigat un renume de excentric. A surprins pe toată lumea cu pasiunea sa pentru exotic şi supranatural. Primele povestiri SF au fost scrise de acesta – “Oceania-Pacific-Dreadnought”, in care este anticipată inventarea televiziunii.

În lista numeroasă a excentricităţilor poetului ar putea sta la loc de cinste faptul că a fost primul român care a parcurs distanţa Bucureşti – Braşov într-o singură zi, pe bicicletă.

Acesta s-a născut într-o casă pe Calea Dorobanţi la jumătatea secolului al XIX-lea şi a colindat toată lumea şi ţara alături de tatăl său făcând carieră în armată şi fiind nevoit să se mute des. Se implică în viaţa politică. Bizareria personajului a atins cote maxime când acesta a încercat să-şi prezinte viziunea despre puterile nebănuite ale omului şi şi-a testat, fără succes, invenţia stingătorul de coşuri.

Mai mult decât personaj de poezie deocheată

Un alt personaj cunoscut al Bucureştiului de altădată este Miţa Biciclista, pe numele ei adevărat Maria Mihăescu, o frumoasă curtezană care a făcut vâlvă prin 1900, fiind prima femeie care pedala cu foc prin Capitală ca să-şi menţină silueta.

Despre aventurile sale şi viaţa de lux a focoasei vopsite blondă şi cu ochii verzi-albaştri, se ştie, e mai puţin cunoscut faptul că fata de la ţară, plecată de jos, a ajuns să fie şcolită la pensioanele franceze. După ea au suspinat mulţi bărbaţi cunoscuţi, printre care Nicolae Grigorescu, Octavian Goga şi chiar Regele Ferdinand, ce i-ar fi făcut cadou casa de pe strada Christian Tell, din apropierea Bisericii Amzei.

“Când apărea pe Calea Victoriei, aristocraţii de la Capşa, burghezii de la Oţeteleşanu şi boemii de la Kubler abandonau politica şi svarţul ca să admire superbul exemplar ciclist. Bicicleta cu ghidon de argint era a unei suple şi elegante fiice a Evei, cu zulufi negri, cu pantaloni de catifea mov strânşi pe picior, cu bluza corai din care fluturau mâneci înflorate, cu ghete înalte şi cu o caschetă de mătase albă, înfăşurată în voal alb, din care răsăreau încrucişate două ace mari a la Madame Butterfly", după cum relatează Alexandru Predescu în «Vremuri vechi bucureştene».

Degeaba vorbeşti de Bucureşti dacă nu dai o raită prin birturile vremii, unde cântăreţii se lansau, aşa cum astăzi o fac artiştii pe marile scene. Lui Gion, adică Gheorghe Ionescu, studentului care a lăsat Medicina pentru a cânta în cârciumă, i s-a dus vestea. Cânta divin la vioară şi contrabas, dar a rămas în istorie pentru vocea sa caldă, iar talentul l-a purtat şi peste hotare, în Germania şi Suedia.

Comunismul a pus capăt carierei marelui cântăreţ. Acesta a intrat la închisoare, a fost trimis la Canal şi când a fost eliberat, la 45 de ani, slăbit şi bolnav, acesta nu şi-a mai continuat cariera. La ‘70 de ani a vrut să plece cu familia în America, dar nu era convins că plecarea sa va fi aprobată. Când a primit vestea că paşaportul său a fost aprobat, şocul a fost atât de puternic, încât a făcut comoţie cerebrală. S-a pus pe picioare şi a reuşit în definitiv să plece, trăind ultimii ani de viaţă în New York.

Primarul ideal

Doar trei an i-a trebuit lui Pache Protopopescu pentru a rămâne definitiv în istoria Bucureştiului. Între 1888 şi 1891, acesta a reuşit să paveze străzile principale ale Capitalei, a extins iluminatul public şi introdus telefonul public. Şcolit la Paris, vestitul primar a reuşit să facă ceea ce edilii actuali doar visează: a pus pe primul loc transportul public. „În mijloacele de transport în comun de la acea vreme, era interzis să urce mai mulţi călători decât câte locuri sunt pe bănci şi pe platformă, nu vor fi primiţi în vagoane cei îmbrăcaţi murdari, în stare de beţie sau pe cei însoţiţi de câini. Nu vor admite nimănui cu tinichele sau ulcioare cu lichide care ar putea să mânjească sau să supere pe ceilalţi călători. Agăţatul de vagoane , fie chiar pe scări este strict interzis şi periculos. Taxa fixată era de 30 de bani pentru toată linia, 20 de bani pentru două secţii şi 15 bani pentru o secţie, toţi călătorii erau obligaţi să prezinte biletul la cerere”, relatau istoricii vremii.