Pasajul Basarab, inaugurat cu paradă şi scandal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CONTROVERSE Bucureştenii au fost invitaţi, astăzi, la promenadă pe pasajul Basarab, lung de aproape doi kilometri, însă deschiderea acestuia este contestată de specialişti. Specialiştii de la Inspecţia de Stat în Construcţii spun că nu se poate circula pe pod pentru că nu s-a făcut recepţia lucrărilor.

Pasajul Basarab este inaugurat, astăzi, potrivit anunţului făcut, ieri, de edilul şef al Capitalei, Sorin Oprescu. Marele eveniment care a fost amânat de mai multe ori este atacat atât de Prefectura Bucureşti, cât şi de specialiştii de la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC).

Surse din cadrul instituţiei spun că niciun inspector nu a participat la recepţia lucrărilor aşa cum este normal la o astfel de lucrare cum este Basarabul care a ajuns să fie cunoscut drept cel mai lat pod urban din Europa şi cel mai mare din Capitală.

„ În condiţiile în care nu se respectă procedurile prevăzute prin lege şi se încalcă regulamentul de recepţie a lucrărilor, orice folosire a pasajului este periculoasă“, au precizat sursele citate.

Mai mult, spealiştii susţin că podul nu poate fi deschis circulaţiei atâta timp cât nu se cunosc nici rezultatele testelor de rezistenţă ale podului. Mai mult, pentru graba cu care a anunţat inaugurarea şi în lipsa tuturor avizelor, edilul şef al Capitalei riscă să fie acţionat în instanţă.

Oprescu: „Pasajul este gata!“

În schimb, abia întors din Italia, primarul general, Sorin Oprescu, a ţinut să încheie săptămâna cu o veste-bombă: deschiderea Pasajului Basarab.„Am în mână procesul verbal de predare-primire, pasajul poate fi pus în funcţiune şi dat în exploatare. Este semnat, e oficial, este rezultatul constatărilor făcute de toţi cei ceruţi de lege“, a spus, ieri, Oprescu.

Şi ca să îi convingă pe locuitorii Capitalei că totul este în regulă, el a anunţat că îi va aştepta pe bucureşteni, astăzi, de la ora 10.00, la pasajul Basarab care este deschis pentru promenadă. Oricine va putea să ia la picior podul fiind o ocazie unică. Este „singurul moment când o vor putea face pe jos“ şi „îi asigur că merită“, a spus edilul.

De mâine, de la ora 6.00, şi maşinile vor putea circula pe Pasajul Basarab. Pasajul Basarab are o lungime de 1,9 kilometri fiind dotat cu bretele de acces la pasaj şi rampe de acces, iar în zona Podului Hobanat a fost realizată staţia de tramvai şi este asigurată legătura cu staţia de metrou Basarab.

Va fi festival pe pod

Tot astăzi, bucureştenii sunt invitaţi, de la ora 11.00, să participe la prima ediţie a „Bucharest Summer Parade“ care va avea loc pe Pasajul Basarab.
Pe pod vor defila: Fanfara Angelys, Fanfara Valahia, Fanfara Ploieşti şi Fanfara Jandarmeriei, dar şi motociclişti, maşini de epocă sau tunate, dar şi ansambluri populare şi angajaţi ai Poliţiei, Jandarmeriei şi Pompierilor.

La finalul evenimentului care marchează inaugurarea Pasajului Basarab a fost programat şi un concert care va fi susţinut de Horia Brenciu în parcarea de la Carrefour. Şi pentru că va fi aglomeraţie mare, Regia Autonomă de Transport Bucureşti a anunţat că astăzi, între orele 9.00 şi 15.00, autobuzele 182, 205, 282, 105, 601, 635 vor circula pe trasee deviate.

Tramvaiul 34 va merge pe Basarab

Reprezentanţii RATB au anunţat ieri că, începând de mâine, linia de tramvai 34 va funcţiona pe traseul actual între Calea Vitan şi Banu Manta, apoi pe un traseu prelungit.

Astfel, nou rută este pe Şoseaua Nicolae Titulescu, Pasajul Basarab, Şoseaua Orhideelor, Bulevardul G-ral Vasile Milea, Bulevardul Timişoara, Calea 13 Septembrie, Bulevardul Ghencea, până la terminalul Ghencea.



Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată