Oprescu joacă alba-neagra cu subvenţia la căldură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La patru septembrie, edilul şef îi liniştea pe bucureşteni promiţând subvenţii la căldură pentru toată lumea. La 22 septembrie spune că acestea se vor acorda doar familiilor cu venitul sub 2.500 de lei. Deşi nu există o bază de date cu veniturile tuturor bucureştenilor şi nu se poate întocmi una decât în câteva luni bune, Oprescu se încăpăţânează să declare că oamenii vor plăti la iarnă căldura diferenţiat, în fun

Imediat ce Bucureştiul a ieşit din iarna trecută, primarul Oprescu declara că primăria nu mai poate suporta subvenţia la căldură deorece sărăceşte bugetul, iar oraşul nu mai poate beneficia de alte investiţii, precum cele în infrastructură. Declaraţia venea şi după ce preşedinte Traian Băsescu anunţa tăierea subvenţiilor.

În toamna acestui an,  Guvernul anunţa că va suporta şi pentru această iarnă subvenţiile. Imediat edilul şef al Capitalei a declarat: „Am reuşit să facem în aşa fel să acoperim subvenţia la gaze pentru acest an. Dacă Guvernul asigură subvenţia, atunci să stea toată lumea liniştită că pot să acopăr”. Potrivit viceprimarului Capitalei, Mircea Raicu, întreaga subvenţie se ridică la 100 de milioane de euro, adică în jur de 400 de milioane de lei, dintre care, Ministerul de Interne acoperă în jur de 130 de milioane de lei.

S-a modificat modificarea

Cu câteva zile în urmă, Oprescu a seamănat din nou panică. La interviul acordat pentru „Adevărul” a declarat că cei cu venituri peste 2.500 de lei vor trebui să plătească preţul întreg al gigacaloriei, care se ridică la aproximativ 300 de lei, adică dublu faţă de preţul subvenţionat. Unul dintre motivele pentru care edilul renunţase iniţial la acordarea diferenţiată a subvenţiilor a fost faptul că nu există o bază de date cu câştigurile fiecărei familii care stă în Bucureşti.

Această bază de date nu a putut fi creată peste noapte. „Nu înţeleg cum va face rost de aceste informaţii. Ministerul Muncii nu o are, dacă am cere-o de la fiecare sector în parte, ar dura ani, iar o altă soluţie ar fi ca fiecare om să-şi declare, pe proprie răspundere venitul. Dar nu avem nicio garanţie că el nu va minţi chiar dacă ar fi instituită o comisia care i-ar verifica prin sondaj, pe unii. Apoi mai există soluţia ca datele să provină de la asociaţiile de locatari dar şi acolo ar dura foarte mult. Ce ne facem iarăşi cu cei care stau în Capitală dar nu au buletin de Bucureşti?”, s-a întrebat retoric Călin Murg, preşedintele Consiliului General al Municipiului Bucureşti. O astfel de situaţie ar putea duce la faptul ca două familii cu acelaşi buget să plătească în mod diferit căldura, adică una dintre ele, dublu faţă de cealaltă.  

Proiect încercat şi de alţii

O astfel de idee, îşi aminteşte fostul viceprimar Răzvan Murgeanu, a avut-o un alt edil al Capitalei dar a fost un fiasco. „Administratorii minţeau de rupeau în privinţa datelor, iar banii le erau daţi lor, administratorilor şi nu aveai garanţia că nu se duc în prima cârciumă să-i bea. Aşa că o astfel de propunere, care este justă, trebuie pusă în aplicare în mod corect”, a declarat Murgeanu.

Soluţia trebuie găsită până la începutul lunii octombrie, atunci când în Consiliul General al Municipiului Bucureşti se va discuta o rectificare bugetară. „Bani se vor găsi. Sunt proiecte pentru care au fost alocate fonduri dar care nu s-au mai făcut, la alte capitole s-a făcut un soi de economie. Vom mai lua de la bugetul ALPAB, de la Administraţia Cimitirelor, dar probabil şi de la şcoli ori spitale”, a declarat Călin Murg. Şi primarul Oprescu spune că a chivernisit fonduri. „Eu sunt un om gospodar şi cum fiecare îşi pune murături în fiecare an, mi-am pus şi eu murăturile mele de bani”, a declarat edilul întrebat cu ce fonduri va suporta subvenţia, adăugând apoi că aceasta nu va fi acordată decât celor cu venituri sub 2.500 de lei. 

Preţul subvenţionat creşte cu 5 lei


Preţul gigacaloriei pentru bucureşteni va creşte la 124 de lei, de la 119 cât este în prezent, potrivit unei hotărâri care ar urma să intre miercuri în şedinţa consilierilor municipali. Diferenţa de preţ o constituie modificarea TVA-ului. În prezent, RADET emite facturi în care preţul unei gigacalorii pentru populaţie este de 119 lei, preţ care este format din 100 de lei costul şi 19% valoarea TVA. În condiţiile în care TVA a fost majorată la 24%, preţul a fost şi el modificat. Preţul real al gigacaloriei este de 298, 61 de lei însă populaţia plăteşte mai puţin datorită subvenţiilor acordate de Guvern şi Primăria Capitalei.  
 

Mai multe pentru tine:
La 70 de ani, schimbă iar scutece, după ce a devenit tată pentru a opta oară!
Inter, în stare de șoc. Portarul de rezervă al milanezilor a omorât un bătrân în vârstă de 81 de ani
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Nicușor Dan, gata să-l numească pe Grindeanu premier: „Nu mai suntem în 2017. Astăzi, stabilitatea înseamnă colaborare cu PSD”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră