Operaţie de transplant hepatic dublu, efectuată în premieră la Fundeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O operaţie de transplant hepatic dublu a fost efectuată în premieră naţională la Institutul Clinic Fundeni, în cadrul Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic "Dan Setlacec".

Unei fete în vârstă de 14 ani, de 77 de kilograme, suferind de boala Wilson (afecţiune metabolică a ficatului caracterizată prin depunerea de cupru la nivelul ficatului şi transformarea cirotică a acestuia), i-au fost transplantate două porţiuni de ficat. Una de la masa sa, în vârstă de 33 de ani, şi una de la sora sa, în vârstă de 19 ani, a explicat coordonatorul echipei chirurgicale, prof dr. Irinel Popescu, realizatorul primului transplant hepatic din România, relatează Agerpres.

"Este o intervenţie cu risc atât pentru receptor, cât şi pentru donator. Se spune că la un transplant hepatic cu donator în viaţă mortalitatea poate ajunge la 200% în plan internaţional", a evidenţiat prof. dr. Irinel Popescu, menţionând că în Coreea de Sud această intervenţie este realizată frecvent.

Potrivit acestuia, într-o astfel de intervenţie este foarte important volumul de ficat prelevat, care se raportează la masa corporală, în cazul fetiţei fiind necesare 770 grame de ficat, iar donatorului trebuie să-i rămână 30% din volumul ficatului.

"Nici mama, nici sora nu puteau dona suficient ficat şi singura soluţie era apelarea la acest tip de operaţie, pe care nu l-am mai făcut până acum şi care înseamnă dublu transplant hepatic. Operaţia a decurs normal. Au fost trei operaţii în paralel, două de prelevare, de la mamă şi soră, şi implantarea lor la receptor", a detaliat prof. dr. Irinel Popescu, accentuând că anastomozele arteriale au fost făcute la microscop de prof. dr. Ion Lascăr.

În ceea ce priveşte pericolul pentru cele trei paciente, acesta încă nu a trecut, a subliniat medicul.

În privinţa numărului de donatori, prof. dr. Irinel Popescu a menţionat că încă este mic - este vorba de numărul de donatori aflaţi în moarte cerebrală.

Medicul a adăugat că această rată de donare se menţine mică şi din cauza organizării Agenţiei Naţionale pentru Transplant, care a avut "diverse piedici" şi care "nu funcţionează aşa cum trebuie".

În contextul numărului mic de donatori se apelează la alte tehnici cu donatori aflaţi în viaţă, a spus medicul.

La rândul său, dr. Gabriela Droc, medic anestezist, a spus că misiunea anesteziştilor a fost una relativ simplă, dar a presupus necesitatea coordonării pentru toate echipele. Un lucru bun pentru pacient a fost acela că nu avea şi alte afecţiuni.

Dr. Alexandrina Constantinescu, gastroenterolog pediatru, a explicat că boala de care suferă fata este genetică şi afectează şi ficatul şi creierul. Incidenţa bolii a crescut, fetiţa operată acum fiind a şasea pacientă cu această afecţiune şi transplantată din 2001 şi până în prezent.

Potrivit medicilor, boala a debut brusc în ianuarie. Pacienta a venit de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" într-o stare gravă şi a necesitat suport de Terapie Intensivă.

De la sfârşitul lui ianuarie i s-a făcut tratament şi pentru că exista riscul de deces s-a început investigarea unor posibili donatori.

Dr. Irinel Popescu a subliniat că evoluţia ei este mai mult decât mulţumitoare, dar perioada critică nu a trecut.

Managerul Institutului, dr. Carmen Orban, a evidenţiat că Institutul Clinic Fundeni îşi respectă statutul de "simbol al medicinei de vârf din România" şi a enumerat câteva din premierele medicale efectuate aici: primele operaţii pe cord deschis cu circulaţie extracorporală, primul transplant renal, primul serviciu de reanimare, primul transplant medular cu condiţionare redusă, primul transplant hepatic din România.

Managerul a spus că are în vedere şi alte proiecte care să susţină denumirea de Centru de excelenţă a institutului.

În ceea ce priveşte finanţarea pentru transplant, dr. Carmen Orban a precizat că se menţine la nivelul anului trecut, când au fost aprobate 60 de transplanturi, dar s-au realizat 64.

Prof. dr. Irinel Popescu a subliniat că indiferent de finanţare, nici un donator de ficat disponibil nu a fost pierdut.

Conform unei statistici, în primele trei luni s-au realizat zece transplanturi, a mai spus prof. dr. Irinel Popescu.

Mai multe pentru tine:
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine