O femeie care s-a aruncat de la etajul 5 a căzut peste un pieton, în centrul Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie de 42 de ani s-a aruncat de la balconul firmei unde lucra, o clădire de pe Bulevardul Unirii nr.15, și a căzut pe o persoană care circula pe trotuar, cea din urmă fiind acum în stare gravă. Ambele femei au fost rănite și transportate la spital.

Poliția face cercetări la fața locului

"Deplasându-se cu operativitate la fața locului, polițiștii au constatat că, în cădere, persoana care s-a precipitat, o femeie în vârstă de 43 de ani, ar fi căzut peste o altă femeie, în vârstă de 60 de ani, care se deplasa pe trotuarul pietonal", a comunicat Poliția Capitalei.

La sosirea polițiștilor ambele persoane erau conștiente, într-o stare mai gravă fiind femeia de 60 de ani. Cele două femei au fost transportate la spital, iar poliția a comunicat că cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model