Numerele de iluzionism ale lui David Copperfield ajung la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piane zburătoare sau oameni care dispar şi apar din nou sunt doar două dintre scamatoriile care l-au făcut celebru pe David Copperfield. Acestea vor putea fi văzute peste o lună în Capitală, când magicianul francez Dani Lary va ajunge pe scena Sălii Palatului.

Faimosul magician Dani Lary care realizează numerele lui David Copperfield a uimit Japonia, Rusia, Germania şi Liban cu numerele sale, iar pe 12 octombrie ajunge şi în Bucureşti. Potrivit organizatorilor, în SUA, magicieni celebri precum David Copperfield, Lance Burton, Criss Angel sau Siegfried & Roy îl solicită uneori pentru a crea numere noi de iluzionism.

Noul său spectacol cuprinde 40 de numere de iluzionism şi efecte special, antrenând opt dansatori şi actori. Biletele, puse în vânzare în reţeaua de magazine Diverta sau online pe myticket.ro şi bilete.ro, au preţuri între 100 şi 300 de lei.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate