Mircea Eliade: un simplu scriitor pentru România, o legendă peste hotare

Mircea Elide s-a bucurat de mai multă faimă în străinătate decât în patria-mamă. Scriitorul este doar unul dintre intelectualii pe care i-a avut cultura română, dar a cărui opera este mai cunoscută şi mai apreciată în afara graniţelor ţării decât în România.

"Poporul român este prea umil, îi lipseşte mândria şi tendinţa de a tinde spre înălţimi", spunea Emil Cioran într-una dintre scrierile sale. Aceasta a fost soarta mai multor oameni de cultură români, printre care Mircea Eliade, Constantin Brâncuşi, chiar şi Emil Cioran. Ei au fost ignoraţi în ţara lor, însă au reuşit să-i cucerească pe străini.

Ilustrul Mircea Eliade (1907 - 1986) este o valoare incontestabilă, cu ajutorul căruia România a pătruns la nivelul cel mai înalt al literaturii europene.

Mircea Eliade, talent înnăscut

Fiind un cunoscător al istoriei religiilor, filosof cu un intelect impresionant, Universitatea din Chicago nu a ezitat niciun moment când a acceptat ca Mircea Eliade să facă parte din echipa sa. Mircea Eliade părăseşte România, o ţară care nu-i oferea prea multe, şi devine titular al catedrei de Isoria Religiilor la Universitatea din Chicago în 1962.

Formarea filosofica a intelectualului a avut loc în România, după un intens studiu al marilor scriitori ai lumii. Nemulţumit de aspectul său fizic şi de accentuarea problemelor de vedere, Mircea Eliade se refugiază în citit şi în scris.

Primele opere nu întârzie să apară, scriitura lui reuşind să-i surprindă chiar şi marii critici literari ai vremii. Adolescenţa sa este marcată de publicarea a numeroase articole de entomologie şi a primelor sale romane, precum "Gaudeamus" şi "Romanul Adolescentului Miop".

La puţin timp, în anii studenţiei, îl cunoaşte pe filosoful Nae Ionescu, care îşi va pune amprenta asupra carierei lui. În calitate de profesor al diamantului încă neşlefuit în vremea aceea, în persoana lui Mircea Eliade, Nae Ionescu îi observă imediat talentul şi decide să-i ofere un loc în redacţia ziarului "Cuvântul".

Misterul din spatele romanului "Maitreyi"

În 1928, Mircea Eliade obţine o bursă la o Universitate din India, dar decide să mai zăbovească puţin în Himalaya, unde avea să trăiască povestea vieţii lui. Romanul "Maitryi" descrie în totalitate această perioadă din viaţa intelectualului.

Aici învaţă limbile sanscrita, pali şi bengali cu tatăl misterioasei adolescente Maitreyi, şi îl cunoaşte pe Mahatma Gandhi, care îi va deveni mentor în probleme de spiritualitate. După plecarea din Himalaya, Mircea Eliade publică o carte despre practicile Yoga.

Savantul român devine fascinat de cultura şi filosofia indiană, dar mai cu seamă de frumuseţea indiencei Maitreyi, cu care leagă o poveste de dragoste interzisă de barierele culturale. Dovada iubirii ce i-a purtat-o acestei tinere o face publicarea romanului care îi poartă numele şi care exprimă intensitatea cu care a trăit fiecare clipă alături de aceasta, precum şi suferinţa pricinuită de despărţirea dintre cei doi.

Mircea Eliade nu le-a putut avea pe toate. Ghinionul în dragoste l-a urmat şi la întoarcerea în ţară, când în sfârşit trece peste decepţia trăită în India şi o cunoaşte pe Nina Mareş, cu care întemeiaza o familie. La scurt timp, soţia este lovită de blestemul cancerului şi moare în urma unui avort.

Lovitura a fost prea mare pentru Eliade şi intră într-o depresie profundă de care scapă cu greu. Se mută în Franţa, împreuna cu fiica Ninei Mareş dintr-o altă căsătorie şi o cunoaşte pe Christinel Cotescu, o femeie refugiată acolo, alături de care rămâne până la sfârşitul zilelor.

Sfârşit dureros pentru Mircea Eliade

Ultimii ani din viaţă îl aduce pe Mircea Eliade în atenţia publică, dar nu pentru a primii omagiile şi reverenţele care i se cuveneau din partea poporului român, ci pentru a fi blamat pentru trecutul lui de simpatizant fascist.

Aşa a fost primiă opera lui de poporul român. De aceea, Mircea Eliade îşi găseşte sfârşitul pe pământ american, afectat de vocile rele din România, situaţie care conduce la deteriorarea sănătăţii sale.

Se gândea că moartea îi va aduce linişte, dar faptele aveau să-l contrazică. Adriana Berger, femeia care se ocupa cu aranjarea hârtiilor din biblioteca lui Eliade, îl acuză pe cel care a hrănit-o, de antisemitism, fără a prezenta, însă, nicio dovadă.

Ca urmare a acestei acţiuni, situaţia a degenerat la nivel naţional, astfel că în România post-decembristă, lucrările eliadeşti au fost publicate doar o parte. Aprecierea pentru scrierile lui Eliade a venit din partea altor ţări, lucrările sale fiind traduse post-mortem în limbile spaniolă, italiană şi portugheză.

În mod cert, literatura ar fi avut de suferit fără romanele, nuvelele fantastice sau cărţile de istorie a religiilor ce se află sub titulatura marelui Mircea Eliade. Toată viaţa sa a fost în slujba literaturii, răpindu-şi din programul de somn, în scopul scrisului şi a cititului.