Metrorex anunţă ultimele lucrări de modernizare în staţiile cu un singur acces, în luna septembrie. Printre ele, Tineretului, Costin Georgian şi Basarab

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Metrorex anunţă, miercuri, ultima etapă a lucrărilor de modernizare şi înlocuire a turnicheţilor în staţiile de metrou cu un singur acces, acestea urmând să se desfăşoare începând cu 2 septembrie.

Potrivit companiei, lucrările se vor desfăşura succesiv, în perioade diferite de timp, în perioada 2 – 19 septembrie, la ultimele şase staţii cu un singur acces

Astfel, în staţiile Tineretului şi Apărătorii Patriei, lucrările se vor face în perioada 2 – 5 septembrie, în staţiile Dimitrie Leonida şi Costin Georgian, se vor face în perioada 9 – 12 septembrie, iar în staţiile Pantelimon şi Basarab, între 16 şi 19 septebrie.

Până în prezent, Metrorex a modernizat 66 de căi de acces din 35 de staţii.

„Reamintim că Metrorex a informat autorităţile locale şi RATB cu privire la deşfăşurarea proiectului de modernizare, precum şi a modificărilor apărute în graficul de execuţie şi a solicitat sprijin pentru preluarea călătorilor cu ajutorul transportului în comun de suprafaţă, pentru perioadele în care se vor desfăşura lucrări în staţiile cu un singur acces”, precizează Metrorex.

Lucrările de modernizare a sistemului de acces în 41 de staţii de metrou includ înlocuirea turnicheţilor cu porţi batante ce facilitează accesul călătorilor la metrou şi evacuarea rapidă în cazul unor situaţii de urgenţă.

Potrivit Metrorex, după implementarea noilor porţi batante în toate staţiile de metrou, acestea vor fi dotate, pe lângă sistemul de citire a benzii magnetice pentru cartele, şi cu un sistem de citire a cardurilor contactless.

De asemenea, Metrorex va achiziţiona 139 de automate de vândut cartele prevăzute să dea rest şi să funcţioneze cu sistem POS.

Proiectul de modernizare a sistemului de control - acces este finanţat din fonduri europene nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 şi este în valoare de 149,7 milioane de lei, fără TVA.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte