Laurian Stănchescu, poetul maratonist

Şi-a propus să atragă atenţia asupra faptului că fenomenul culturii se pierde şi pentru asta a organizat patru marşuri, ultimul de 500 de kilometri reprezentând distanţa dintre Bucureşti la Sarmisegetuza. În luna mai pleacă din nou, pe jos, la Paris.

Citiţi şi

Ionuţ Constantinescu oferă bilete gratis la concertele şi showurile anului

Poetul, membru titular al Uniunii Scriitorilor Români şi-a propus să aducă în ţară osemintele sculptorului Constantin Brâncuşi, îngropat în Franţa. Pentru a-şi atinge scopul, Stănchescu nu a precupeţit niciun efort. Primul marş, în urmă cu trei ani l-a făcut la Băile Herculane, al doilea la Curtea de  Argeş iar în 2010 a iniţiat un marş, la Drobeta Turnu Severin în memoria lui Nichita Stănescu care i-a fost prieten. Cel mai greu a fost însă drumul din Capitală până la locul sacru al poporului român, Sarmisegetusa.

„A fost infernal, am mers cam 50 de kilometri pe zi, timp de zece zile. Am descoperit însă România. Erau oameni prin sate care mă recunoşteau şi mă felicitau, iar eu le vorbeam de cultură. Mergeam la magazin să-mi cumpăr apă, biscuiţi, ciocolată şi fructe pentru că doar asta mâncam, iar oamenii refuzau să le plătesc“, povesteşte poetul.

„Mă sperie dispariţia culturii“

Acum se pregăteşte pentru o călătorie de cel puţin cinci ori mai grea: 2.500 de kilometri pe jos pe traseul Craiova-Hobiţa-Austria-Germania-Paris. „Voi face acest demers cultural chiar dacă voi fi singur. Scopul este acela de a aduce osemintele lui Constantin Brâncuşi în ţară, pentru că în felul acesta respectăm dorinţa marelui artist român. Brâncuşi şi-a exprimat dorinţa în ultimii ani de viaţă că ar vrea să fie înmormântat în ţară. Nu mă sperie mersul pe jos. Cel mai tare mă sperie să nu dispară cultura din această ţară“, mai spune poetul.

Stănchescu recunoaşte că drumul poate fi extrem de periculos şi aproape imposibil dar îl consideră necesar pentru ca „poporul francez să înţeleagă că Brânduşi este al nostru“.

O carte despre Nichita Stănescu  

Laurian Stănchescu a publicat prima poezie la vârsta de 14 ani, în revista liceului. De atunci a scris nenumărate versuri şi este mereu în căutarea „cuvântului”. „Cuvântul de la care începe totul, este începutul unei poezii. Este foarte greu de găsit”, mărturiseşte poetul. În volumul „Moartea nu trece de lumea cealaltă” sunt adunate 40 de poeme ce reprezintă 40 de viziuni asupra morţii. De mai bine de 10 ani, poetul lucrează la cartea „Râsu’-Plânsu’ lui Nichita Stănescu”. Cartea va avea 16 volume, dintre care 7 au fost publicate.

„L-a, cunoscut pe Nichita Stănescu prin poezia lui, a doua oară l-am cunoscut pe Nichita Stănescu cel viu şi asta m-a determinat să încep acest proiect foarte mare. Mergeam prin ţară şi am întâlnit oameni care nu-l citiseră şi la prima lectură mi-au spus că-l înţeleg. Este iubit şi respectat ca poet şi nu ştiu ce ar trebui făcut în ţara asta ca să existe ediţii de masă, populare ale lui Nichita Stănescu. El şi-ar fi dorit foarte mult lucrul acesta“, mai spune Stănchescu. 

Cine vă va însoţi pe parcursul maratonului spre Franţa?

Şi-au anunţat deja intenţia câţiva cunoscuţi şi un reprezentant al presei care va transmite tot ce se va întâmpla pe parcurs. Şi la maratonul de 500 de kilomentri se anunţaseră mai mulţi participanţi însă cu o săptămână înainte au renunţat când au aflat că mergem pe autostradă, pe lângă maşini şi nu pe trotuar.

Ce-i place

„Îmi place atunci când văd scânteia în ochii unui om“, povesteşte poetul. Mărturiseşte că-i mai place muzica autentică românească.

Ce nu-i place

„Nu-mi place să vorbesc prea mult despre mine. Faptele sunt cuvintele mele“, mai spune Stănchescu.  

CV:

Născut: 5 noiembrie 1954, Strehaia judeţul Mehedinţi, locuieşte în Bucureşti de 32 de ani
Studii: Absolvent al Facultăţii de Drept
Familie: Are o fată de 28 de ani care se numelte Ana Hristeea şi a fost botezată de Nichita Stănescu, după numele acestuia, Hristea.