Klaus Iohannis l-a primit, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Serbiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful statului, Klaus Iohannis, l-a primit, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Serbiei, Aleksandar Vučić. Acesta are programate, joi, şi întâlniri cu premiercul Viorica Dăncilă şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea.

Ceremonia primirii oficiale a avut loc la Palatul Cotroceni, la ora 10.30.

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a salutat în limba română garda de onoare.

Vizita preşedintelui sârb are loc ca urmare a contactelor bilaterale româno-sârbe intense din ultimii ani şi confirmă caracterul foarte bun al relaţiilor dintre Bucureşti şi Belgrad. Preşedintele Klaus Iohannis s-a aflat în vizită oficială în Republica Serbia în iulie 2015.

În cadrul discuţiilor, Klaus Iohannis şi Aleksandar Vučić vor aborda căile de aprofundare a cooperării bilaterale, atât la nivel politic, cât şi economic şi sectorial. De asemenea, vor fi discutate modalităţile de sprijin din partea României al procesului de aderare a Serbiei la Uniunea Europeană, inclusiv din perspectiva deţinerii de către ţara noastră a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019.

Preşedintele României şi preşedintele Republicii Serbia vor aborda totodată, în cadrul întâlnirii, problematica minorităţilor naţionale din cele două ţări, aspecte de interes comun privind cooperarea în Balcanii de Vest şi principalele evoluţii în dosarul „Kosovo”, mai precizează sursa citată.

Cei doi şefi de stat vor avea declaraţii de presă comune, de la ora 12.00.

Ulterior, preşedintele sârb se va întâlni cu premierul Viorica Dăncilă, care va oferi şi un dejun de lucru în onoarea sa, la Vila Lac 1.

Întâlnirea cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, este programată la ora 15:15.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare