Jonglerii cu piatră cubică pe Bulevardul Aviatorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pavajul scos de Primăria Capitalei ar putea fi pus la loc, dacă nu se obţine avizul Ministerului Culturii pentru asfaltarea străzii. Reprezentanţii Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural cer ministrului Culturii să dispună sistarea lucrărilor până când acestea vor intra în legalitate.

Coşmarul şoferilor care pierd zeci de minute în traficul de pe Bulevardul Aviatorilor, proaspăt redus la două benzi, riscă să se prelungească din cauza unor neînţelegeri dintre Primăria Capitalei şi Ministerul Culturii.

În urmă cu o lună, reprezentanţii Administraţiei Străzilor, instituţie subordonată Primăriei Capitalei, au trimis Ministerului Culturii o adresă prin care cereau acordul pentru scoaterea pietrei şi înlocuirea acesteaia cu asflat. Deşi nu s-a primit niciun răspuns din partea ministerului, reprezentanţii administraţiei locale au decis să înceapă lucrările.

“Momentan se lucrează doar la partea de infrastructură, până se va găsi soluţia finală, întrucât se aşteaptă avizele de la Ministrul Culturii. Precizăm că în proporţie de 80%, materialele folosite în infrastructura drumului sunt aceleasi, indiferent de cum se va stabili că trebuie realizată şi suprastructura- pavaj sau asfalt”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Străzilor.

De cealaltă parte, Dan Nicolae, directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural, a declarat că lucrările nu trebuiau începute fără acordul direcţiei. „Îi vom face ministrului Culturii o informare cu situaţia din teren, cu poze şi constatări şi îi vom cere să dispună sistarea lucrărilor până când acestea vor intra în legalitatea”, ne-a declarat Nicolae. Directorul a mai precizat că ministerul nu şi-a dat încă avizul pentru scoaterea pietrei cubice, deorece documentaţia prezentată de către Administraţia Străzilor este incompletă.

„Lipseşte un studiu urbanistic, o istorie a acestui pavaj, ca să putem păstra măcar în anumite zone încărcătura istorică. Înţelegem că acum bulevardul suportă traficul a mii de maşini şi nu mai sunt caleşti, ca pe vremuri, dar trebuie să păstrăm şi o anumite memorie afectivă”, a mai spus Dan Nicolae.

Şoferii, victimele neînţelegerilor
De cealaltă parte, Alina Roman, directorul Administraţiei Străzilor ne-a declarat că lucrarea începută nu necesită avizul Ministerului Culturii. „Avem toate avizele, inclusiv autorizaţia de construire. Lucrările pe care le facem deocamdată nu necesită avizul Ministerului Culturii, vom avea nevoie de el doar când vom ajunge la suprafaţă”, a declarat Roman.

Firma care se ocupă de lucările care vor avea loc pe Bulevardul Aviatorilor este Tehnologica Radion, care a pus mâna pe un contract de peste 78 de milioane de lei.

Deşi vestea scoaterii pietrei cubice şi înlocuirea acesteia cu asflat i-a bucurat pe şoferi, traficul infernal le-a tăiat avântul. Ieri, coada de maşini se întindea de la Ambasada Chinei până aproape de Piaţa Charles de Gaulle pe câte o singură bandă pe sens.

„De la Charles de Gaulle până la Ambasada Chinei fac un sfert de oră cu maşina de când au început lucrările. Înainte nu-mi lua mai mult de cinci minute. Cea mai mare nebunie este dimineaţa, când pleacă lumea la muncă, sau seara, când se întoarce. Oricum, bine măcar că s-au apucat de treabă că era distrusă rău zona asta“, a declarat ieri Costin Dinu, în vârstă de 29 de ani, care parcurge zilnic această stradă.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026