Infecţia de la CF2, „tratată” cu demiteri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru şefi din cadrul Spitalului CF2 au fost demişi astăzi, după ce două paciente au contractat un bacil din spital. Amelia Antoniu, solista de la Teatrul Naţional de Operetă, se simte mai bine. Starea celeilalte paciente, însă, nu s-a îmbunătăţit deloc.

Avalanşă de demiteri în urma anchetei de la spitalul CF2. Comisia de experţi din ministerele Sănătăţii şi Transporturilor s-a reunit azi-dimineaţă, la ora 9.00. Tot în cursul zilei de astăzi urmează să fie făcute publice şi analizele care stabilesc cu ce tip de bacil au fost infectate femeile.

Primul demis, Cristian Gherase, şeful secţiei de Ginecologie a Spitalului CF 2, părea resemnat după luarea acestei decizii. „A fost o decizie internă a spitalului, ca urmare a celor întâmplate. Nu a aparţinut experţilor din ministere. Nu vreau să comentez mai mult“, a declarat, pentru „Adevărul de Seară“, Cristian Gherase. Acesta a fost numit şef al Secţiei de Ginecologie în urmă cu câteva luni şi lucrează în Spitalul CF 2 de circa zece ani. Tot astăzi au fost înlocuiţi din funcţii şi trei coordonatori ai secţiilor de Terapie Intensivă, Medicină Internă şi Urologie. Este vorba despre doctorii Maria Petre, Sonia Vlădăreanu şi Constantin Niţoiu.

Celelalte paciente nu au fost controlate
Secţiile de Ginecologie, Neonatologie şi blocul operator au fost închise încă de săptămâna trecută, după ce două paciente, printre care şi solista Teatrului Naţional de Operetă, Amelia Antoniu, au făcut şoc septic în urma unor intervenţii chirurgicale. Potrivit reprezentanţilor din Ministerul Transporturilor, instituţie de care aparţine spitalul, zecile de persoane ale acestor secţii au fost transferate la alte maternităţi. Pacienţii nu au prezentat vreo simptamatologie şi nu li s-au făcut analize.

Soţii victimelor dau în judecată spitalul
Pacientele infectate au fost transferate la Spitalul Universitar. Starea sopranei Amelia Antoniu s-a îmbunătăţit. „Ieri a băut apă pentru prima dată de când este în spital. Astăzi, dacă medicii îşi dau acordul, îi vom da şi supă. Voi da în judecată spitalul şi pe vinovaţi. Aştept rezultatele anchetei şi apoi voi apela la toate organele abilitate: Colegiul Medicilor, Parchet“, a spus, azi-dimineaţă, soţul solistei, Niculae Gamenţ-Antoniu.

Dacă solista Teatrului Naţional de Operetă dă semne de însănătoşire, nu acelaşi lucru se poate spune despre Alice Preda (35 de ani), femeia căreia în urma infecţiei, i-a fost extirpat uterul. „Nicio ameliorare. Este în continuare sedată. În mod sigur voi da în judecată spitalul şi doctorii vinovaţi, ca să nu mai nenorocească şi alte persoane“, a spus soţul Gabriel Preda.

“Voi da în judecată spitalul şi pe vinovaţi” - Niculae Gamenţ-Antoniu, soţul Ameliei Antoniu

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu